O echipă din Liga 1 va avea un stadion nou: „15 milioane de euro, cochet, închis, cu rezonanță!” Patronul a dezvăluit și de unde s-a inspirat | VIDEO EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:
Proiectele privind construirea noilor arene în fotbalul românesc continuă să apară, iar cel mai recent caz este cel al lui FC Botoșani, formație din Liga I, care își propune o nouă arenă în viitorul apropiat.
 
Prezent în cadrul emisiunii ProSport Live, Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a dezvăluit că există intenția de a se construi o arenă nouă pentru formația din Moldova și se așteaptă răspunsuri atât de la Primărie, cât și de la Compania Națională de Investiții.
 
„Mă chinui de patru ani să explic primarului să facem un studiu de fezabilitate și să căutăm finanțări CNI sau private. Eu am făcut un studiu de fezabilitate personal, pe FC Botoșani, dar el trebuie să fie preluat de Primărie ca după aceea să se caute finanțări. Există o locație interesantă în Botoșani pentru că e în mijlocul orașului și vrem să înfrumusețăm zona de acolo. Acum au pus niște bani pentru noul studiu făcut de Primărie și se va căuta finanțare”, a declarat Iftime, la ProSport Live.
 
Ulterior, patronul formației care a încheiat sezonul trecut de Liga I 8 a oferit și detalii legate de capacitatea noii arene, suma totală a cheltuielilor, dar și modelul din care s-a inspirat: „Am avut o întrevedere acum două săptămâni la CNI și există un interes foarte mare pentru a finanța arene sportive. Cred că vreo 15 milioane de euro va costa, cu 8.000 de locuri. Cochet, închis, cu rezonanță, ca să se simtă omul bine. Stadionul de la Petrolul este extraordinar și cel de la Cluj, și cel Național. Proiectul nostru are ceva dintr-un stadion englezesc pentru că el se face în etape. Eu având niște investiții deja în gazon și nocturnă, proiectul se face în etape (tribuna 1, tribuna 2) și el va fi acoperit 100%. Cel mai important e să dai condiții oamenilor, să ai o rezonanță, să poată cânta și să le creezi o altă plăcere în afară de cea a golului”, a mai declarat Valeriu Iftime.
 
În prezent, echipa lui Iftime își desfășoară meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Municipal din Botoșani, care are o capacitate de 7.782 de locuri, toate pe scaune, pistă de atletism și gard de protecție la terenul de fotbal.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…