România U21 la Euro 2019 | Burleanu a făcut anunțul așteptat de tricolorii mici: „Primele sunt stabilite. Inclusiv pentru câștigarea titlului”

Naționala U21 la Euro 2019
România U21 la Euro 2019 | Burleanu a făcut anunțul așteptat de tricolorii mici: "Primele sunt stabilite. Inclusiv pentru câștigarea titlului"

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a plecat în Italia pentru a susține naționala României U21 la Campionatul European U21. Tricolorii vor debuta marți, împotriva Croației. Acesta a vorbit și despre primele pe care le vor încasa elevii lui Mirel Rădoi în cazul în care vor reuși să impresioneze la acest turneu final.

Burleanu spune că primele sunt stabilite. Membrii staff-ului administrativ al FRF s-au gândit și cum îi vor răsplăti pe tricolorii mici dacă aceștia vor reuși să câștige turneul: „Trebuie să ne dorim mai mult, să arătăm că jucătorii noștri pot face față  oricând și în orice campionat din Europa. Primele sunt deja stabilite. Inclusiv pentru câștigarea titlului. Primul nostru obiectiv este să învingem Croația. Apoi, la partidele cu Anglia și cu Franța, să facem tot ceea ce este posibil ca să mergem în semifinale” , a spus Burleanu înainte de plecarea în Italia.

Grupa C

Etapa 1

România – Croația (18 iunie / 19:30)
Anglia – Franța (18 iunie / 22:00)

Etapa 2

Anglia – România (21 iunie / 19:30)
Franța – Croația (21 iunie / 22:00)

Etapa 3

Franța – România (24 iunie / 22:00)
Croația – Anglia (24 iunie / 22:00)

Câștigătoarele celor nouă grupe preliminare merg automat la Campionatul European, iar cele mai bune 4 echipe de pe locurile secunde merg la baraj, iar cele 2 câștigătoare își asigură biletele pentru Italia și San Marino. 

După faza grupelor de la turneul final, câștigătoarele grupelor și cel mai bun loc secund merg în semifinale, iar cele 4 echipe sunt calificate automat la Jocurile Olimpice din 2020.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]