Edi Iordănescu l-a refuzat pe Gigi Becali printr-un mesaj trimis pe telefonul lui Mihai Stoica: „Nici nu a vorbit cu mine”. Ce i-a scris antrenorul

Edi Iordănescu l-a refuzat pe Gigi Becali printr-un mesaj trimis pe telefonul lui Mihai Stoica! Ce i-a scris antrenorul
Edi Iordănescu l-a refuzat pe Gigi Becali printr-un mesaj trimis pe telefonul lui Mihai Stoica: "Nici nu a vorbit cu mine". Ce i-a scris antrenorul

FCSB are un nou antrenor, pe Bogdan Andone, dar există posibilitatea ca banca tehnică să sufere din nou modificări. Deși varianta Edi Iordănescu părea că a căzut definitiv după ce discuțiile au eșuat, Gigi Becali anunță că nu și-a luat definitiv gândul de la el: „E posibil să fie în viitor antrenor, dar știu eu? Întrebați-l pe el, că sunt lucruri pe care eu nu le înțeleg„.

Omul de afaceri a vorbit cum au decurs discuțiile cu Edi Iordănescu. Nu ar fi vorbit personal cu tehnicianul, ci prin intermediul lui Mihai Stoica. I s-a pus în față un salariu cu care a fost de acord, o clauză de reziliere pe care a acceptat-o, dae contractul nu s-a mai semnat din cauza banilor pe care trebuie să îi dea celor de Gaz Metan, pentru a rupe contractul. „Edi nu mi-a zis nimic. Eu știam că vine, v-am și zis, 95%. Nu mi-a dat niciun răspuns. L-am sunat și nu mi-a răspuns. Știu că i-a dat un mesaj lui MM și că i-a scris că nu poate să plece de la Gaz Metan că are clauză și că nu poate să o plătească. Ce rost are acum să mai dezgropăm morții? Pentru ce să mai vorbim de Edi? Eu nu am înțeles nimic din ce s-a întâmplat cu el.

El i-a spus lui Meme să îi bag 20.000 de euro (n.r. pe lună) într-un cont și că el nu se atinge de ei decât dacă ia campionatul. M-a încântat. Am zis că îi bag și clauză de 300.000 de euro. Cum să nu îi pun clauză, dacă muncește pe gratis? Adică, el dacă nu lua campionatul, muncea pe gratis. Acum s-a sucit, că nu poate să plătească 120.000 de euro clauza. Păi să îi ia din salariul pe care i-l dau. Dar el nu a vorbit cu mine, ci doar cu Meme. Dacă el nu a vrut să vorbească direct cu mine, ci l-a preferat pe Mihai…„, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

În vârstă de 44 de ani, Bogdan Andone și-a început cariera de antrenor ca fiind secundul lui Marius Șumudică. După ce Șumudică a plecat de la Astra Giurgiu, acesta a mers pe drumul său. A antrenat rând pe rând Olimpia Satu Mare, ASU Poli Timișoara, Metaloglobus și Energeticianul. În acest sezon a fost secundul lui Mihai Teja la FCSB, iar acum, după plecarea principalului, Becali vrea să-l promoveze.

Ca jucător, Bogdan Andone a evoluat pentru Corvinul Hunedoara, Sportul Studențesc, Rapid, Farul, Oțelul, Ferencvaros sau Apollon Limassol. A câștigat trei trofee în Giulești: titlul, Cupa și Supercupa, între 1998 și 1999.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]