EXCLUSIV | Raul Rusescu, șocat de moartea lui Jose Antonio Reyes: „M-ați lăsat fără cuvinte!”

Raul Rusescu, șocat de moartea lui Jose Antonio Reyes: "M-ați lăsat fără cuvinte". Cei doi au fost colegi la FC Sevilla
EXCLUSIV | Raul Rusescu, șocat de moartea lui Jose Antonio Reyes: "M-ați lăsat fără cuvinte!"

Ziua de sâmbătă a adus un șoc în lumea fotbalului mondial. Jose Antonio Reyes (35 de ani), fost fotbalist la FC Sevilla, Arsenal sau Real Madrid, a decedat în urma unui accident auto.

Printre românii cu care s-a intersectat Reyes de-a lungul carierei s-a numărat și Raul Rusescu. Cei doi au fost colegi timp de șase luni, în prima parte a sezonului 2013/2014, la FC Sevilla. Contactat de ProSport, atacantul român s-a arătat șocat de vestea primită, găsindu-și cu greu cuvintele: „Nu cred așa ceva, nu cred așa ceva. M-ați lăsat fără cuvinte. Nu știu ce să zic și nu pot să vorbesc acum. M-a șocat vestea”

Reyes s-a născut în Sevilla și a avut onoarea de a evolua pentru echipa de pe „Ramon Sanchez Pizjuan” în nenumărate rânduri, FC Sevilla fiind și echipa la care s-a format.

De-a lungul carierei, Jose Antonio Reyes a mai evoluat pentru Arsenal, Real Madrid, Atletico Madrid, Benfica, Espanyol, Cordoba și Xinjiang Tianshan Leopard. În prezent era legitimat la Extremadura, în eșalonul secund. La Sevilla a adunat în total 242 de jocuri oficiale. Pentru Atletico Madrid a evoluat în 154 de partide, iar pentru Arsenal în 110. Pentru o scurtă perioadă, Reyes a fost coleg și cu Raul Rusescu la FC Sevilla. În echipa națională de seniori a prins 22 de partide și a înscris patru goluri. Reyes a debutat în La Liga la numai 16 ani.

În palmares, Reyes are un trofeu în Premier League (2004), Cupa Angliei (2005), La Liga (2007), Cupa Ligii Portugaliei (2009), Europa League (2010, 2012, 2014, 2015, 2016), EURO U19 (2002), Supercupa Spaniei (2011), Supercupa Angliei (2005)

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]