„Revoluție” la Dinamo! Rednic a anunțat: buget mai mare și 5 transferuri pentru titlu în sezonul viitor: „Dacă nu schimbam lotul, retrogradam!”

"Revoluție" la Dinamo! Rednic a anunțat: buget mai mare și 5 transferuri pentru titlu în sezonul viitor: "Dacă nu schimbam lotul, retrogradam. Să uităm cât mai repede!"
"Revoluție" la Dinamo! Rednic a anunțat: buget mai mare și 5 transferuri pentru titlu în sezonul viitor: "Dacă nu schimbam lotul, retrogradam!"

Mircea Rednic (57 de ani) a anunțat „revoluția” pe care o pregătește la Dinamo pentru sezonul viitor. „Puriul” a vorbit despre transferuri și a spus că vor fi transferați cinci fotbaliști până la începutul pregătirilor. Antrenorul dinamovist a declarat că acest sezon trebuie dat uitării cât mai repede, după ultimul meci – Dinamo – FC Voluntari 0-0 -, unul fără vreo miză reală pentru „câini”. „Bine că n-am retrogradat”, a fost concluzia trasă de Rednic la finalul partidei din Ștefan cel Mare.

„Prima repriză a fost echilibrată. N-am creat probleme adversarilor, dar nici ei nu au fost periculoși, doar pe contraatac ne-au surprins. A doua repriză am riscat mai mult, păcat că nu am marcat. Meciuril acestea sunt fără miză, în afară de cele trei puncte, restul… E foarte greu să joci în condițiile astea. Am și protejat jucători.

Acum, ce? Suntem în play-out! Și dacă terminam pe 2, ce schimbam? E un an negativ, din punct de vedere sportiv. Ne doream mai mult, dar e bine că n-am retrogradat. Dacă n-aș fi schimbat și aș fi rămas cu aceeași jucători de la început… Mi-am dat seama că riscăm să ne batem la retrogradare. Dacă terminam pe primul loc, ce se întâmpla?”, a spus Mircea Rednic, la finalul partidei Dinamo – FC Voluntari 0-0, la DigiSport.

În ceea ce privește sezonul viitor, când Rednic vrea să se bată la titlul cu Dinamo, antrenorul a anunțat transferuri importante și un buget mai mare pentru „câini”: „Am avut bani, dar i-am cheltuit. Să uităm cât mai repede acest sezon și să ne pregătim pentru sezonul următor. Lucrăm, suntem în discuții cu jucători. Avem alt buget. O să ne pregătim, să ne axăm pe sezonul viitor. Sigur vor veni jucători, cinci vor veni până la începutul pregătirii. Toată lumea trage la aceeași căruță. Normal că e dezamăgire și supărare, dar trebuie să uităm cât mai repede”, a mai spus antrenorul.

Dinamo a terminat sezonul pe locul trei în play-out-ul Ligii 1 și se află la cea mai slabă clasare din istoria clubului.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]