FC Viitorul a emis un comunicat după câștigarea Cupei României

Comunicat FC Viitorul!
FC Viitorul a emis un comunicat după câștigarea Cupei României

FC Viitorul a emis un comunicat de presă prin care subliniază faptul că sediul social al clubului este în Constanța, și nu la Ovidiu, a doua fiind doar localitatea în care clubul își desfășoară activitatea.

„În urma articolelor apărute în Gazeta Sporturilor și Prosport, cu referire la faptul că Viitorul a adus la Ovidiu Cupa României, se impun următoarele precizări:
– FC Viitorul își are sediul social în Constanța, pe bulevardul Mamaia nr. 208, iar la Ovidiu doar ne desfășurăm activitatea, în condiții foarte bune, într-o bază privată, pentru că acolo s-a putut construi.
– Suntem campionii Constanței prin titlul cucerit în 2017 și câștigătorii Cupei României în 2019 și avem 22 de titluri naționale cu categoriile U9-U19, toate obținute pentru Constanța!
– Am făcut cinste Constanței prin aceste performanțe care au dus la participări succesive în cupele europene, Champions League și Europa League.
– Sperăm ca astfel de greșeli, voite sau nu, să nu se mai regăsească în articolele pe care le publicați și prin care se creează confuzie în rândul constănțenilor și al suporterilor în general.
– NOI SUNTEM CAMPIONII CONSTANȚEI!”, se arată în comunicatul emis de FC Viitorul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro