Reșita are planuri mari pentru următorul sezon. Cristi Bobar, fost oficial la Dinamo și CFR Cluj: „Reșița va fi un adversar de temut pentru echipele din Liga 2”

Redactor:
Daniel Anghel
Reșita are planuri mari pentru următorul sezon. Cristi Bobar, fost oficial la Dinamo și CFR Cluj:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM Școlar Reșița revine în prim planul fotbalului românesc. Echipa din orașul lui Cristi Chivu și Cosmin Moți a promovat în Liga 2, la 22 de ani distanță după ultima promovare în Liga 1 din istoria clubului.

Primarul din Reșița l-a numit în acest sezon pe Cristi Bobar, fostul manager sportiv al lui Dinamo și oficial al CFR Cluj, în funcția de președinte al clubului. La scurt timpu după această mutare, Bobar l-a adus pe Leontin Doană, fostul jucător al echipei din Reșița, în funcția de antrenor principal al echipei, într-un moment în care CSM Școlar Reșița era la 15 puncte în spatele locului ce asigură promovarea în Liga 2. Până la preluarea primei echipe, Doană antrena la secția de copii și juniori a clubului.

„Am avut un management coerent și toată lumea a fost trup și suflet pentru această echipă. Suporterii au fost ca pe vremuri, au împins echipa din spate, au călătorit cu noi peste tot. Reșița va fi un adversar de temut pentru echipele din Liga 2”, a spus Cristi Bobar pentru ProSport.

CSM Școlar Reșița a câștigat pe teren propriu, scor 2-0 cu ACS Dumbrăvița, ocupanta locului 2 din Seria a 4-a din Liga 3, și a promovat matematic, cu o etapă înainte de finalul sezonului. Fotbaliștii lui Leontin Doană s-au bucurat de susținerea a aproximativ 5.000 de fani la meciul care a asigurat promovarea în al doilea eșalon fotbalistic din România.

În cele 29 de etape ale acestui sezon, CSM Școlar Reșița a obținut 19 victorii, 5 egaluri, 5 înfrângeri, 60-26 golaveraj și 62 de puncte.

„Sunt fericit. Am muncit foarte mult încă de când am venit la echipă, băieții au dat dovadă de caracter și nu pot decât să-i felicit. Suporterii au fost alături de noi și nu am mai văzut o așa atmosferă de pe vremea când eram jucător în Liga 1. Mă bucur că mi s-a dat din nou încredere și că din nou nu am dezamăgit. Planurile pentru Liga a 2-a le vom face de săptămâna viitoare. Trebuie să mai aducem jucători pentru că Liga a 2-a este altceva”, a spus Leontin Doană, după promovarea în Liga 2.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare