Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Serie A » Destinație surpriză pentru De Rossi. Mijlocașul nu se gândea la o astfel de ofertă

Destinație surpriză pentru De Rossi. Mijlocașul nu se gândea la o astfel de ofertă

Destinație surpriză pentru De Rossi. Mijlocașul nu se gândea la o astfel de ofertă
Destinație surpriză pentru De Rossi. Mijlocașul nu se gândea la o astfel de ofertă

Daniele De Rossi (35 de ani) va fi pus pe liber de AS Roma, dar nu duce lipsă de oferte. Mijlocașul a primit deja primele propuneri și se pare că un interes ar exista și din partea argentinienilor de la Boca Juniors. Informația a fost dată publicității de Sky Sports.

De Rossi va pleca de la AS Roma la finalul acestui sezon, deoarece clubul din capitala Italiei nu i-a propus acestuia prelungirea contractului. Mijlocașul a vorbit despre plecarea sa de la capitolini în cadrul unei conferințe de presă. „Eu am vrut să joc în continuare, dar ei nu m-au mai vrut. Poate că mi-am imaginat că eu o să îmi doresc să plec, iar clubul să mă roage să rămân. Nu așa au stat lucrurile. Nu a mers cum am vrut eu, dar trebuie să accept acest lucrul, altfel mă voi răni singur. Președintele a spus că sunt deja un director sportiv bun, dar dacă eu eram director, i-aș fi prelungit contractul unui jucător ca mine„, a spus De Rossi în cadrul unei conferințe de presă, care ar putea ajunge în campionatul Argentinei.

Două Cupe ale Italiei și o Supercupă și-a trecut în palmares Daniele De Rossi în perioada petrecută la gruparea din capitala Italiei. 63 de goluri și 54 pase decisive în 615 partide sunt cifrele acestuia în tricoul lui AS Roma.

De Rossi a evoluat ultima oară pentru naționala Italiei pe 10 noiembrie 2017, cu Suedia, scor 1-0 în favoarea nordicilor. Atunci, italienii au pierdut calificarea la Campionatul Mondial din 2018.

 

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Cum ar fi manipulat cele 10 bănci valoarea ROBOR. Președintele Consiliului Concurenței: „Problemele se vor rezolva când intrăm în zona euro”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro