Gabi Tamaș a început munca în folosul comunității: „Este abuz de putere!”. Ce trebuie să facă acum românul

Gabi Tamaș a început munca în folosul comunității: "Este abuz de putere!". Ce trebuie să facă acum românul
Bogdan Savin
Gabi Tamaș a început munca în folosul comunității: "Este abuz de putere!". Ce trebuie să facă acum românul

Gabriel Tamaș (35 de ani), fundașul lui Hapoel Haifa, a primit o pedeapsă de două luni de muncă în folosul comunității, după ce a fost prins conducând cu 205 km/h în Israel, sub influența băuturilor alcoole, iar fotbalistul fotbalist își ispășește deja sancțiunea.

Fostul internațional român va lucra timp de două săptămâni într-un spital din Israel, iar într-un interviu acordat sports.co.il, a comentat pedeapsa primită și se declară încrezător cu privire la viitorul sezon, când speră că va putea reveni pe teren pentru a-și ajuta echipa.

Întrebat dacă în două luni se poate considera un om liber, Tamaș a răspuns: „Da, putem spune asta. Sunt fericit că s-a încheiat totul, acum nu trebuie decât să respect decizia tribunalului și să fac muncă în folosul comunității. Sunt și puțin supărat pentru tot ce s-a întâmplat, dar legea este lege, trebuie respectată, din punctul meu de vedere s-a făcut abuz de putere, dar este numai punctul meu de vedere. Sunt un străin într-o țară străină, așa că trebuie să respect legea. Sunt fericit că am scăpat de arestul la domiciliu, pot merge oriunde vreau eu. Trist este că nu voi avea vacanță, pentru că acum toate echipele au vacanță. Totuși, este o vacanță și pentru mine pentru că îmi place această țară foarte mult, așa că voi merge la muncă și voi reveni. După aceste două luni voi relua pregătirile pentru sezonul viitor”

Marți, presa din Italia a anunțat că Tamaș s-a certat cu patronul clubului Hapoef Haifa, Yoav Katz, acesta adresându-i mai multe cuvinte jignitoare, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

În urmă cu aproximativ o lună, Gabriel Tamaș a petrecut șapte zile în arestul poliției israeliene pentru că a gonit beat la volan cu 205 km/h în momentul în care se întorcea de la o petrecere dată de patronul clubului său. Avocații nu au reușit să convingă Judecătoria din Petah Tikva să dea o sentință favorabilă, astfel că românul a primit arest la domiciliu.
 
La începutul lunii Yoav Katz anunțase că Tamaș va fi lăsat să revină la ședințele de pregătire, dar va fi supravegheat de polițiști.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania