EXCLUSIV | El e antrenorul care a „revoluționat” CFR Cluj! Tehnicianul ce a pus bazele echipei care a luat cinci titluri. Iuliu Mureșan a recunoscut: „O să-l țin minte toată viața”

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul președinte al clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, acum director executiv la FC Hermannstadt, a vorbit, la ProSport LIVE, despre începuturile sale la gruparea din Gruia. Fostul oficial susține că odată revenită echipa în prima ligă, baza a fost pusă de Dorinel Munteanu, cel care a avut un aport important. 

Ioan Andone, Cristiano Bergodi, Sorin Cârțu, Toni Conceicao, Jorge Costa, Stefan Kovacs, Andrea Mandorlini, Dan Petrescu, Constantin Rădulescu, Mircea Rednic, Paulo Sergio, Dorinel Munteanu sau Dusan Uhrin jr. sunt câțiva dintre antrenori care și-au pus amprenta în Gruia, într-o mai mică sau mai mare măsură, de-a lungul timpului.

Iuliu Mureșan a recunoscut că un impact major la CFR, odată cu revenirea în Liga 1, la finaul sezonului, 2003-2004, l-a avut Dorinel Munteanu. Fostul internațional român a fost antrenor – jucător la CFR, între 2005-2006. „De la Dorinel Munteanu am învățat multe lucruri, de la disciplină la mentalitate. El a adus lucruri ajutătoare la antrenament, cu lucruri pentru masă. El a schimbat multe și, pentru astra, vreau să-i mulțumesc. O să-l țin minte toată viața. Cu el am jucat finala Cupei Intertoto, în 2004-2015″, a declarat Mureșan, la ProSport LIVE.

Primul „11” din returul finalei Cupei Intertoto, cu Lens, scor 4-2 la general pentru francezi:

  • CFR Cluj: M. Tudor – Panin, Milosevic, Jula, Vasaie – Coroian, D. Munteanu, Minteuan, Turcu – Tilincă, Anca
  • Rezerve: Ștef, Oncică, Balint, D. Toma, Miclăuș, Fl. Dan

Omul care a condus aproape două decenii clubul din Gruia a vorbit și despre bugetul necesar pentru îndeplinirea obiectivelor în Liga 1 Betano și a dezvăluit câți bani a cheltuit CFR în ultimii 15 ani.

„Peste 50 de milioane de euro s-au cheltuit. Era bugetul pe an de 8-9 milioane de euro. La început a fost mai mic, pentru că nu știam pe ce să-l cheltuim și cum. V-am spus că Dorinel a contribuit foarte mult. Nu poți câștiga campionatul fără buget de 10-12 milioane de euro. Iar ca să intri în play-off, nu poți intra fără 5-6 milioane de euro. La câștigarea titlului e vorba și de bani, și de pricepere. Banii nu fac performanță, dar fără bani nu poți să faci performanță. Dacă faci un lot slab, conducătorii nu se pricep…. nu poți face performanță”, a adăugat Mureșan. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare