CFR pregătește transferurile de Champions League. Nelu Varga garantează buget de achiziții. Noul obiectiv al lui Dan Petrescu: „Pentru asta s-a întors”

Să vină vedetele!
Vlad Măcicășan
CFR pregătește transferurile de Champions League. Nelu Varga garantează buget de achiziții. Noul obiectiv al lui Dan Petrescu: "Pentru asta s-a întors"

Clujenii nu au uitat de dezastrul cu Dudelange și spun că vor fi mult mai pregătiți de această dată, în preliminariile din cupele europene. CFR nu a avut buget pentru transferuri nici în vara anului trecut și nici în iarnă și niciunul dintre jucătorii aduși în ultimele două campanii de achiziții nu a confirmat.

Lucrurile se vor schimba, garantează Bogdan Mara, care a primit asigurări de la finanțatorul Nelu Varga că vor fi bani de transferuri. „Finanțatorul echipei ne-a dat încă o dată vot de încredere și ne-a promis că va face toate eforturile ca să încercăm să atacăm grupele europene. Cu siguranță ne va susține în continuare și sperăm să reușim. Fotbalul nu e matematică, dar vom lupta să ajungem acolo”, a spus Bogdan Mara, la Look Plus.

Petrescu va antrena în Europa după 7 ani

Oficialul CFR-ului spune că obiectivul lui Dan Petrescu a fost intrarea în grupele Champions League sau Europa League, încă de când a semnat noul contract. „Pentru asta s-a întors Dan Petrescu. Campionatul îl luase, dar acum are alt obiectiv și el și o ambiție foarte mare de a ajunge în grupele Europa”, a spus Mara.

Dan Petrescu a antrenat ultima dată în cupele europene, în 2012, când a pierdut în preliminariile Europa League dubla cu Stuttgart, pe când antrena Dinamo Moscova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]