EXCLUSIV | Președintele lui Dinamo îl „mitraliază” pe Valeriu Iftime: „Îl preocupă prea mult soarta noastră”. Ce l-a deranjat pe Bogdan Bălănescu și ce spune despre transferul lui Fabbrini

EXCLUSIV | Președintele lui Dinamo îl
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo nu mai este la fel de convinsă cu privire la transferul lui Diego Fabbrini (28 de ani), afirmă Bogdan Bălănescu. Oficialul „câinilor” a declarat în cadrul emisiunii ProSport Live că fotbalistul nu a avut evoluții prea bune în ultimele etape din play-out-ul Ligii 1 Betano, iar Dinamo ar putea să se reorienteze.

În același timp, Bălănescu i-a transmis un mesaj public și patronului de la FC Botoșani, Valeriu Iftime. Îl acuză că se intereează prea mult de Dinamo, deși nu este cazul. Emoțiile retrogradării trebuie să îl facă să se gândească mai mult la propriul club și mai puțin la adverare.”Pe domnul Iftime am văzut că îl preocupă foarte mult soarta lui Dinamo. Fabbrini am văzut că este jucător liber, nu știu dacă vrem să-l luăm. Este vorba despre strategiile clubului Dinamo, nu mi se pare normal să vorbească despre alte cluburi având în vedere că Botoșani este unde este.

Pentru noi, orice jucător care poate aduce un plus de valoare la echipă este interesant. Vorbeam de percepția pe care dânsul o are față de clubul nostru și ar trebui să vorbească cu mai mult respect față de clubul Dinamo. Nu știu să vă spun în momentul de față, ultimele meciuri ale lui Fabbrini nu prea au convins. Vom vedea„, a declarat Bălănescu la ProSport Live.

Dacă în sezonul regulat Fabbrini avea statistici foarte bune (19 meciuri, 4 goluri și 3 asisturi) și evoluțiile sale impresionau, în play-out randamentul a scăzut. A marcat un singur gol în 6 etape. Singura reușită din partea a doua a campionatului a venit în urmă cu 3 etape, într-un meci cu Hermannstadt.

  • Contractul lui Fabbrini cu Botoșani expiră pe 30 iunie

Clasamentul play-out-ului:

  1. Gaz Metan – 35 de puncte
  2. Dinamo – 34 de puncte
  3. Botoșani – 26 de puncte
  4. Poli Iași – 24 de puncte
  5. Voluntari – 22 de puncte
  6. Hermannstadt – 19 puncte
  7. Dunărea Călărași – 18 puncte
  8. Concordia Chiajna – 16 puncte

 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut