De ce a absentat Țucudean în meciul CFR – Viitorul

BREAKING NEWS | De ce absentează Țucudean în meciul CFR - Viitorul
Bogdan Savin
De ce a absentat Țucudean în meciul CFR - Viitorul

George Țucudean (27 de ani) absentează în meciul CFR-ului de pe teren propriu, cu Viitorul Constanța, din cauza problemelor la inimă. Din câte se pare, atacantul a simțit ieri, la antrenament, o înțepătură în zona respectivă și a părăsit terenul. DigiSport anunță că decizia de a nu face parte din lot pentru partida de duminică i-a aparținut lui Dan Petrescu, care a preferat să nu riște.

De altfel, atacantul a stat în afara terenului o perioadă bună de timp, pentru a face mai multe teste și pentru a afla ce se ascunde în spatele afecțiunii. În urmă cu câteva zile a făcut o conferință de presă în cadrul căreia a explicat ce s-a întâmplat: „Au fost niște extrasistole (n.r. bătăi în plus ale inimii) care eu le făceam în efort și am jucat cam 4 luni cu ele. Nu erau periculoase, toată lumea m-a asigurat că nu puteam să pățesc nimic și profitând de această pauză și la insistențele familiei am mers să îmi fac un consult la Viena. Cei de acolo mi-au spus că sunt foarte mulți jucători care au așa ceva, pot să apară la oricine, oricând, nu neapărat să te naști cu ele„.

Țucudean a marcat de 18 ori în acest sezon al Ligii 1 Betano, ultima dată într-un meci cu Sepsi, din etapa precedentă a play-off-ului. În iarnă, atacantul din Arad a avut oferte din Franța, de la Lyon și Nantes, dar în cele din urmă a rămas la Cluj.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]