Petra Kvitova, prima jucătoare cu două titluri WTA câștigate în 2019. Cehoaica s-a impus la Stuttgart și trece peste Simona Halep în clasamentul mondial

Redactor:
Dan Mirea
Petra Kvitova, prima jucătoare cu două titluri WTA câștigate în 2019. Cehoaica s-a impus la Stuttgart și trece peste Simona Halep în clasamentul mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petra Kvitova (3 WTA) a câștigat, duminică, turneul WTA de la Stuttgart, după ce a trecut în ultimul act de Anett Kontaveit (8 WTA), scor 6-3, 7-6 (2).

Jucătoarea din Cehia nu a avut emoții în primul set, un break făcând diferența în actul care a durat doar 31 de minute. În schimb, în setul doi, Kontaveit a replicat și a condus cu 3-1 și 5-4, însă nu a fost de ajuns, iar Kvitova a împins meciul în tie-break, acolo unde a mers perfect. A condus cu 6-0, și-a permis să rateze două mingi de meci și s-a impus după o oră și 33 de minute.

 

 

Pentru Petra Kvitova (29 de ani) este al 27-lea titlu din carieră și al doilea din acest an. În plus, cehoaica devine prima jucătoare din 2019 care își trece în cont două titluri WTA. De luni, Kvitova o va depăși în clasamentul mondial pe Simona Halep. Românca nu a participat la turneul din Germania din cauza unor probleme medicale și va cădea pe locul trei.

TOP 10 WTA LIVE:
  • 1. Naomi Osaka – 6151p
  • 2. Petra Kvitova – 6015p
  • 3. Simona Halep – 5682p
  • 4. Angelique Kerber – 5220p
  • 5. Karolina Pliskova – 5111p
  • 6. Elina Svitolina – 4921p
  • 7. Kiki Bertens – 4765p
  • 8. Sloane Stephens – 4386p
  • 9. Ashleigh Barty – 4275p
  • 10. Aryna Sabalenka – 3520p
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut