Costel Enache a fost pus în dificultate. Cum a pregătit partida cu U Craiova, prima cu Corneliu Papură pe bancă: „E greu de anticipat”

Liga 1 Betano.
Costel Enache a fost pus în dificultate. Cum a pregătit partida cu U Craiova, prima cu Corneliu Papură pe bancă: "E greu de anticipat"

Costel Enache, antrenorul celor de la Astra Giurgiu, a vorbit la finalul partidei cu U Craiova, încheiată cu înfrângerea elevilor săi, scor 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Valentin Mihăilă în repriza secundă.

Tehnicianul giurgiuvenilor a spus ce l-a nemulțumit în această seară în jocul echipei sale: „Am spus și meciul trecut, suntem foarte fluctuanți în jos. AStăzi am arătat ca o echipă care și-a pierdut orizontul și nu are niciun obiectiv. Mă îngrijorează faptul că ne așteaptă un meci foarte important miercuri. Sper să putem gestiona bine lucrurile, și noi, staff-ul, și jucătorii, să arătăm bine miercuri pentru că în ritmul ăsta o să avem probleme foarte mari. Nu aveam voie în seara asta să fim așa dezorientați sau așa apatici, puteam gestiona meciul mult mai bine. E nevoie de puțină răutate, de puțină agresivitate, de puțină determinare”, a spus Enache la Digi Sport.

Meciul cu Astra a însemnat debutul lui Corneliu Papură pe banca celor de la U Craiova. Enache a recunoscut că a întâmpinat dificultăți în pregătirea partidei cu oltenii și a vorbit și despre partida retur din Cupa României, cu CFR Cluj. În primul meci, echipa lui Costel Enache s-a impus cu 3-1: „E destul de greu, încerci să aduci mai multe elemente din ceea ce puteam gestiona noi. E greu de anticipat. Eu mă așteptam să punem in practica mai mult din ceea ce puteam noi. Suntem o echipă bună de contraatac, dar in seara asta nu am fost reactivi, și e greu să învingi Craiova fără viteză de joc. Pare că rezultatul din tur ne dă un oarecare avantaj, dar ar fi o mare greșeală din partea noastră și o naivitate dacă ne-am crede deja calificați”, a declarat tehnicianul la finalul partidei.

A fost a cincea înfrângere pentru Astra Giurgiu din acest play-off, din șase partide. În primul meci cu U Craiova, de pe stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii, conduși atunci de Devis Mangia, s-au impus cu același scor, 1-0, prin golul marcat de Elvir Koljic.

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI:

  • 1. CFR Cluj 38p
  • 2. FCSB 35p
  • 3. U Craiova 33p
  • 4. FC Viitorul 29p
  • 5. Astra 24p
  • 6. Sepsi 20p
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri