Craiova și-a pierdut cel mai important om pentru tot sezonul. Reacția lui Mangia: ce spune acum despre titlu și plecare

Primul meci din etapa care închide turul play-off-ului este Viitorul - Universitatea Craiova, sâmbătă, de la ora 21.30, la Ovidiu. Cele două echipe se luptă atât pentru un loc în finala Cupei României, dar și pentru ultima poziție pe podium
Craiova și-a pierdut cel mai important om pentru tot sezonul. Reacția lui Mangia: ce spune acum despre titlu și plecare

Primul meci din etapa care închide turul play-off-ului este Viitorul – U Craiova, sâmbătă, de la ora 21:30, la Ovidiu. Cele două echipe se luptă atât pentru un loc în finala Cupei României, dar și pentru ultima poziție pe podium. Oltenii și-au luat gândul de la titlu și acum sunt îngrijorați în privința locului 3, pe care dacă îl pierd, iar Astra câștigă Cupa României, nu vor juca în cupele europene.

„Este un meci important pentru a ne consolida poziția actuală. Nu mai depinde de noi titlul, ce putem face noi acum este să ne consolidăm locul 3, clasamentul spune acest lucru. Nu ne interesează ce se întâmplă la CFR – FCSB, pentru noi este important ce facem cu Viitorul. Vrem să facem cel mai bun meci posibil. Dacă vom câștiga, atunci este un scenariu, dacă nu, vom vedea. Meciul din Cupă cu Viitorul n-a fost unul închis, tacticizat. Și noi am jucat bine până în minutul 75, apoi am făcut anumite greșeli. Și cu CFR am avut posesie, dar ei au făcut foarte bine faza de apărare”, a spus Devis Mangia într-o conferință de presă.

„Nu-mi doresc să plec”

Italianul a comentat și vehiculata despărțire de Craiova, declarându-se însă încrezător că își va continua mandatul: „Una este să apară nume în presă, altul este adevărul. Probabil unii au anumite dorințe pentru banca tehnică a Craiovei. Nu este o problemă pentru mine că apar aceste zvonuri, eu am drumul meu și acum sunt aici și am contract. Eu nu-mi doresc să plec, am încredere din partea conducerii și cred că și din partea majorității suporterilor. Aceste zvonuri au apărut din presa centrală, cineva vrea să creeze probleme pentru o anumită poziție. Eu văd cum se antrenează jucătorii, care este relația mea cu grupul și cred că nu-i afectează aceste știri”.

Mangia spune că nu i-au fost aduși jucători peste capul său și de fiecare dată și-a dat OK-ul pentru un transfer: „Toți jucătorii care au venit au fost aduși au primit aprobarea mea, atât cei propuși de club, cât și cei transferați la propunerea mea. Sunt mulțumit de lot.”

Sezon încheiat pentru Koljic

După ce l-a vândut în SUA pe golgheterul Alex Mitriță, Craiova a rămas pentru acest final de sezon și fără al doilea cel mai bun marcator, Elvir Koljic. Accidentat în meciul naționalei Bosniei cu Armenia, atacantul are o ruptură musculară și nu va mai evolua în stagiunea actuală.

Mai mult, pentru partida de la Ovidiu, Mangia nu va putea conta nici pe Andrei Cristea. „Nu cred că va mai juca în acest sezon Koljic, iar la Viitorul nu va juca nici Cristea, fiindcă are o problemă la genunchi”, a spus Mangia.

Mateiu: „Craiova trebuie să-și propună în fiecare an titlul”

Alexandru Mateiu nu a mai spus că el și colegii îi vor călca pe cap pe cei de la Viitorul, așa cum declarase cu câteva zile în urmă, dar rămâne optimist în privința duelului de la Ovidiu. Mateiu spune că Universitatea ar trebui să-și propună în fiecare an titlul, chiar dacă de când s-a anunțat acest obiectiv lucrurile nu au mers bine la echipă.

„Este un meci foarte greu, știm cu toții că la Viitorul acasă este dificil, dar mergem acolo cu gândul de a câștiga. Ne-am revenit, suntem încrezători că putem scoate maximum de puncte. Viitorul este o echipă care joacă fotbal, au fost meciuri spectaculoase cu ei. Nu a fost nicio presiune suplimentară pe noi de când am declarat că vrem titlu, titlul trebuie să fie mereu un obiectiv la Craiova, iar noi trebuie să demonstrăm că merităm să jucăm aici. Nu mă afectează cu nimic că nu am fost chemat la națională, mă gândesc numai la echipa mea de club și aici vreau să joc și să dau totul”, a declarat Mateiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Salariul uriaș cerut de Guardiola pentru a deveni selecționerul Italiei
Mediafax
Câți bani încasează lunar pilotul care a doborât 3 drone rusești în 3 zile? Ce salarii oferă statul român persoanelor care pilotează avioane F-16
Cancan.ro
Pentagonul elaborează scenarii pentru o operațiune terestră de amploare în Iran pentru extragerea uraniului îmbogățit din țară
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Râzi cu lacrimi
Astronomii ar fi descoperit primul satelit natural în afara sistemului nostru solar. Sau este ceva mai ciudat?
Descopera.ro
Mr. Pink, DAT AFARĂ cu scandal din Beverly Hills: 'A trebuit să facem evacuarea'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Când se lansează EA SPORTS FC 27. Ce noutăți aduce ediția de anul acesta
Go4Games
VW Touareg a supraviețuit exploziei unei rachete balistice în Ucraina. SUV-ul a pornit și a plecat pe roți după atac
Promotor.ro