Se întoarce Giovani! Becali a acaparat un club din tradiție: un fost fotbalist de la Dinamo, implicat

Giovani Becali, fost impresar, conduce acum unul dintre cele mai puternice cluburi din Bulgaria.
Bogdan Savin
Se întoarce Giovani! Becali a acaparat un club din tradiție: un fost fotbalist de la Dinamo, implicat

Giovani Becali, fost impresar, conduce acum unul dintre cele mai puternice cluburi din Bulgaria. Presa din țara vecină, mai exact cei de la Sportal.bg, a anunțat că Bogdan Pătrașcu, 39 de ani, fost jucător al unor echipe ca Dinamo, Litex sau Paicenza, a devenit șeful departamentului de scouting de la Levski Sofia.

De asemenea, firma lui Ioan Becali, condusă acum oficial de Dragoș Sârbu, a semnat un contract exclusiv prin care „Becali Management Consulting” se va ocupa de managementul sportiv al trupei din Sofia și de asemenea va intermedia transferurile viitoare ale fostei campioane din Bulgaria.

Mutarea a fost posibilă prin prisma prieteniei vechi dintre Becali și Vasil Bojkov, patronul lui Levski. De altfel, în timp ce era închis pentru a-și ispăși pedeapsa din Dosarul Transferurilor, omul de afaceri bulgar l-a vizitat pe ex-agentul de jucători.

„Următoarea surpriză a fost a doi prieteni bulgari (n.red. unul dintre ei este Bojkov), foarte bogați. Printre altele, au compărat și Levski Sofia acum câteva zile. Au venit pur și simplu cu avionul privat la Băneasa, s-au dus nepoții mei cu Dragoș, i-au luat și au venit la Slobozia. Și am vorbit la geam, că aveam regim închis. 14,11 A fost o plăcere extraordinară și niște prieteni care m-au și întrebat dacă am nevoie de bani, de un milion, de două, de trei”, a spus în trecut Giovanni Becali pentru Telekom Sport.
 

  • Levski Sofia are 26 de titluri în palmares, ultimul obținut în 2009, și 25 de Cupe ale Bulgariei

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania