Dinamo se apropie de o lovitură importantă! Rednic anunță: „Mi-a promis că vine! Sper să se integreze”

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Mihai Răduț (29 de ani) e marea lovitură pe care Mircea Rednic (56 de ani) va încerca s-o dea în vara lui 2019.

UPDATE 4 aprilie, ora 15:40: Mircea Rednic a dezvăluit, în conferința de presă de joi, că Răduț i-a promis că vine în Ștefan cel Mare din sezonul viitor: „Mi l-am dorit, îl doresc în continuare, vorbește tot timpul cu Luana (n. red – Luana Rednic, fiica-impresar al lui Rednic). Își dorește să se întoarcă, am înțeles că vrea să-și rezilieze contractul. M-a tot amenințat, am înțeles că vrea să vină. Aici nu va avea probleme cu suporterii (DETALII AICI DESPRE CONFLICTUL CU GALERIA LUI LECH POZNAN), sper să se integreze. Sunt șanse, mi-a promis! Toată lumea vrea, și eu îl vreau, mi-a promis că vine. Și aici, cu meciuri câștigate…Bugetul, v-am spus, va fi altul din vară”, a declarat antrenorul dinamovist.


Știrea inițială:

Mijlocașul lui Lech Poznan a fost în discuții cu Dinamo în perioada de mercato din iarnă, dar faptul că polonezii au cerut o sumă de bani la schimb a făcut ca transferul să nu se mai realizeze. Nici jucătorul nu era încântat de situația în care se afla clubul, dar, conform doardinamo.ro, Rednic vrea să profite în vară de faptul că Răduț își termină contractul cu Lech Poznan și poate veni în Ștefan cel Mare din postura de jucător liber de contract pentru a-l înlocui, cel mai probabil, pe Reda Jaadi.

Chiar dacă la nivel declarativ susține că ar dori să joace în continuare în străinătate, experiența lui Răduț la Lech Poznan nu e una grozavă. În acest sezon, el a jucat doar în nouă meciuri și, după o primă stagiune bună, și-a pierdut locul de titular.

Răduț a fost una dintre primele ținte ale lui Rednic, s-a aflat și pe lista FCSB-ului dar o accidentare la gleznă l-a făcut să piardă cursa cu Florentin Matei, iar mijlocașul a vorbit pentru prima dată în această iarnă despre interesul pentru el: „Nu exclud această posibilitate, dar momentan nu știu cât de mari sunt șansele să mă întorc în Liga I. Au existat într-adevăr câteva discuții cu cei de la Dinamo, și în trecut, după cum bine știți. Mircea Rednic este un antrenor pe care îl apreciez și cu care am discutat de mai multe ori. Niciodată n-am reușit să ne punem de acord. E greu, eu mai am contract un an și, având în vedere situația lui Dinamo, ei pot transfera doar jucători liberi de contract. Ar fi destul de greu ca eu să plec liber de la Poznan”, spunea mijlocașul, pe 13 ianuarie, pentru Telekom Sport.

350.000 de euro e cota lui Răduț, care are în palmares trei trofee cu FCSB: titlul (2013/2014), Cupa României (2010/2011) și Supercupa României (2013/2014).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…