Gabriela Ruse a pierdut, după o evoluție curajoasă cu Garbine Muguruza. Spaniola a explicat de ce s-a chinuit pe teren timp de aproape două ore

Garbine Muguruza, deținătoarea trofeului de la Monterrey, a avut parte de un start de turneu mult mai greu decât s-ar fi așteptiat în fața Gabrielei Ruse, intrată din postura de lucky loser pe tabloul principal.
Gabriela Ruse a pierdut, după o evoluție curajoasă cu Garbine Muguruza. Spaniola a explicat de ce s-a chinuit pe teren timp de aproape două ore

Garbine Muguruza, deținătoarea trofeului de la Monterrey, a avut parte de un start de turneu mult mai greu decât s-ar fi așteptiat în fața Gabrielei Ruse, intrată din postura de lucky loser pe tabloul principal. Românca în vârstă de 21 de ani a evoluat impresionant, reușind  23 de lovituri câștigătoare față de 25 ale ibericei și încheind cu doar o greșeală neforțată în plus (29 la 28), însă, cu patru puncte câștigate în plus, per total în meci, campioana de la Roland Garros și Wimbledon s-a impus totuși în minimum de seturi, scor 6-4, 7-6(4), într-o oră și 43 de minute.

În ciuda unei diferențe de peste 200 de poziții în clasamentul mondial, Ruse a început dezinhibată un meci jucat în condiții meteo dintre cele mai dure. „A fost un meci foarte greu pentru turul întâi, am jucat târziu și a fost frig”, s-a plâns la final Muguruza.

Bucureșteanca a avut două break-uri avantaj în primul set și a condus cu break de două ori în setul secund. Muguruza a revenit de la 1-4 în actul întâi, câștigând ultimele cinci game-uri ale manșei. Apoi, Gabriela a fost din nou în avantaj în setul doi, reușind break-uri în game-urile șapte și nouă. Muguruza a răspuns însă de fiecare dată cu rebreak, salvând și trei mingi de set ale româncei.

Experința superoară a sportivei cu origini venezuelene s-a văzut, Muguruza evadând spre victorie cu cinci puncte la rând câștigate în debutul tiebreak-ului. Ruse a strâns scorul, salvând două mingi de meci însă a cedat în cele din urmă. „A trebuit pur și simplu să lupt și să nu renunț nicio secundă”, a adăugat Muguruza, mulțumită de faptul că a evitat un set decisiv.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]