Asterix și Obelix se întorc în Asterix & Obelix XXL 3: The Crystal Menhir

Asterix și Obelix se întorc în Asterix & Obelix XXL 3: The Crystal Menhir
  • Publicat:
  • Actualizat:

Știam deja că, după lansarea ediției remasterizate a mai vechiului Asterix & Obelix XXL 2, Microids, împreună cu echipa de la OSome Studio, urmau să înceapă dezvoltarea unui al treilea joc al seriei. Zis și făcut: publisher-ul francez a revenit cu noi detalii despre Asterix & Obelix XXL 3.

Astfel, Asterix & Obelix XXL 3 va purta subtitlul The Crystal Menhir, cei doi eroi Asterix și Obelix, împreună cu cățelușul curajos Idefix, fiind însărcinați din nou cu oprirea amenințării romane. Pentru a-și atinge scopul, cei trei sunt nevoiți să călătorească până în cele patru colțuri ale Imperiului Roman (ba chiar și mai departe), în încercarea de a găsi toate componentele misteriosului Crystal Menhir.

Asterix & Obelix XXL 3 va păstra stilul umoristic, lejer, al predecesorilor, aducând din nou în prim plan o serie de referințe amuzante la adresa altor jocuri sau filme contemporane. De asemenea, pentru prima oară în cadrul seriei, Asterix & Obelix XXL 3 va putea fi abordat fie solo, fie în mod cooperativ pentru doi jucători, ce-i vor întruchipa pe eroii Asterix și Obelix.

Asterix & Obelix XXL 3: The Crystal Menhir este așteptat în ultimul trimestru al anului 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch, PC și Mac.

Asterix & Obelix

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×