Când se joacă meciul Simona Halep – Taylor Townsend, din turul doi al turneului de la Miami. Anunțul făcut de organizatori

Redactor:
Andrei Pal
Când se joacă meciul Simona Halep - Taylor Townsend, din turul doi al turneului de la Miami. Anunțul făcut de organizatori
  • Publicat:
  • Actualizat:

Organizatorii turneului de la Miami au anunțat ora la care se va disputa meciul dintre Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) și Taylor Townsend (SUA, 22 de ani, 96 WTA). Partida dintre cele două se va desfășura vineri noapte, nu mai devreme de 00:30 (ora României), pe Terenul 1 al competiției din Florida.

Simona Halep a avut liber în primul tur și va intra în competiție abia din runda a adoua a turneului. La competiția din SUA, Halep va colabora cu Daniel Dobre, care este noul antrenor cu normă întreagă al sportivei din Constanța.

„Am mai lucrat cu el înainte și mă cunoaște foarte bine. Sunt fericită că este în echipa mea. Am încredere în el și am avut o bună colaborare în trecut. Cred că cel mai important lucru este că mă simt bine alături de el și că avem o conexiune foarte bună”, a spus Halep, conform simonahalep.com.

Simona și Townsend s-au întâlnit două ori până acum în meci direct, iar Halep a ieșit de fiecare dată învingătoare. Românca și-a învins adversara în 2017, 6-4, 6-1, la Cincinnati, și în 2018, la Roland Garros, 6-3, 6-1.

Traseul Simonei Halep la Miami:

  • turul 1 – bye
  • turul 2 – Taylor Townsend
  • turul 3 – Lesia Tsurenko
  • optimi – Daria Kasatkina / Venus Williams
  • sferturi – Elina Svitolina / Serena Williams
  • semifinale – Sloane Stephens / Karolina Pliskova
  • finala – Naomi Osaka / Angelique Kerber / Petra Kvitova
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…