„Gigi Becali e vinovat”. Fostul UEFAntastic a rupt tăcerea și l-a arătat cu degetul pe finanțatorul echipei pentru sezonul de coșmar al vicecampionilor

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Impresarul Florin Lovin, fostul jucător al FCSB, susține că vina pentru ratarea titlului în Liga 1 Betano, în ultimii ani, o poartă Gigi Becali. De asemenea, fostul mijlocaș a transmis un mesaj de avertizare jucătorilor și antrenorilor care aleg să vină la vicecampioana României. 

FCSB e doar pe locul trei în play-off, iar Gigi Becali și-a luat deja gândul de la campionat. Cum vicecampioana nu a ajuns nici măcar în grupele unei competiții europene, sezonul pentru FCSB pare unul dezastruos. 

Vinovat pentru rezultatele echipei ar fi Gigi Becali, cel puțin în viziunea lui Florin Lovin: „E deja-vu, e deja clasic, an de an se iau cei mai buni jucători, an de an nu se produce nimic. E clar că vina cea mai mare îi aparține lui Gigi Becali. După cum ne-am obișnuit, domnul Becali răspunde de multe ori în funcție de ultimul meci, dar cred că jucătorii și antrenorii trebuie să știe unde vin. Și Mihai Teja a știut unde vine”, a declarat fostul mijlocaș pentru ProX.

Antrenorii au fost avertizați de Lovin, care susține și că CFR este favorita la câștigarea titlului: „Cred că antrenorii trebuie să fie mai atenți în momentul în care semnează cu Steaua. Să își pună niște clauze, să fie protejați. Astfel, probabil vor avea și un cuvânt mai greu de spus în ceea ce privește echipa. Eu îmi doresc că Steaua să ia titlul, am mulți prieteni, foști colegi acolo. Nu cred că este prea târziu, încă se mai poate. Astra este și ea importantă pentru mine. Dar vorbind realist, cred că CFR este principala favorită. Și Craiova ar merită, pentru suporterii pe care îi are”, a adăugat Lovin. 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…