Sorin Cârțu se întoarce în Liga 1! Ce funcție va ocupa la una dintre forțele campionatului și prima reacție a lui „Sorinaccio”

Sorin Cârțu se întoarce în Liga 1! Ce funcție va ocupa la una dintre forțele campionatului și prima reacție a lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorin Cârțu, fosta mare glorie a oltenilor, va fi noul manager general al celor de la U Craiova. Șefii trupei din Bănie au luat decizia în speranța că aportul fostului tehnician va fi decisiv pentru cucerirea titlului.

UPDATE: Sorin Cârțu nu a dorit să discute prea mult pe seama subiectului. Conștient că oltenii sunt puși în fața unui meci greu, cu Astra, „Sorinaccio” a transmis că va vorbi abia de marți încolo: „Vorbim de marți încolo orice detaliu, azi e zi de meci,trebuie să fie doar meciul”, a spus Cârțu, pentru gsp.ro.

Interesant e că Sorin Cârțu a cucerit un titlu la Craiova în 1990 – 1991, ca tehnician, iar acum revine într-o funcție administrativă, după o pauză de patru ani, anunță Digi Sport. Totuși, despărțirea nu s-a produs în cele mai bune condiții. „Oricum nici nu prea mă mai înțelegeam cu cei din conducere. Asta am observat eu, iar până la urmă am decis să fac un pas în spate. Mai mult, nici situația financiară nu prea mai este așa de roz la echipă, iar cînd o să se facă stadionul nou, nu văd eu ce patron este dispus să plătească o chirie de meci de vreo 6.000-10.000 de euro”, spunea atunci „Sorinacio”.

Între timp părțile s-au împăcat și, mai mult, actualul antrenor Devis Mangia a primit asigurări că aducerea lui Cârțu nu înseamnă o presiune suplimentară privind banca tehnică.  

  • Cârțu a făcut junioratul la CSS Craiova, iar în 1973 a câștigat campionatul de tineret al României
  • Doi ani mai târziu a devenit golgheter al diviziei secunde, când era la Electroputere.
  • Pe 22 august 1976, debutează cu gol la Universitatea, 5-1, în fața celor de la Progresul
  • Trei cupe și două titluri de campion are în plamares ca jucător, iar ca antrenor a realizat eventul în Bănie, în 1991
  • A înscris 107 goluri în 283 meciuri din Liga 1
  • În cupele europene are 37 de apariții și a marcat de 11 ori

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale