EXCLUSIV | Bixi Mocanu, comandantul CSA Steaua, a fost în sala de la Focșani și a reacționat pentru ProSport după incidentele dintre ultrași și jandarmi: „Suporteri…”

Redactor:
Andrei Pal
EXCLUSIV | Bixi Mocanu, comandantul CSA Steaua, a fost în sala de la Focșani și a reacționat pentru ProSport după incidentele dintre ultrași și jandarmi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pompiliu Bixi Mocanu, comandantul CSA Steaua, a fost martor la incidentele șocante din sala de la Focșani, dintre suporterii Stelei și ai lui Dinamo. Oficialul roș-albastru și-a găsit cu greu cuvintele să comenteze cele întâmplate și n-a vrut să comenteze decizia ca meciul să se joace la Focșani, aspect decis prin tragere la sorți.

„Da, am văzut și eu, ca toată lumea. Suporteri… Eu sunt în sală, nu pot să comentez decizia federației. M-am simțit și eu ca toată lumea”, a spus Pompiliu Bixi Mocanu, în exclusivitate pentru ProSport. Sala din Focșani, una cu doar 1.200 de locuri, a fost luată cu asalt de ultrașii celor două mari rivale din București. După pătrunderea suporterilor pe parchet, jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene, iar femeile și copiii au fost evacuați din sală, pentru ca mai apoi cele două galerii să fie scoase din incinta sălii focșănene.

Totuși, conform informațiilor ProSport, nimeni nu a fost rănit în aceste incidente.

Petre Cozma a reacționat și el pentru ProSportla cele întâmplat la Focșani.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era "Trăiește viața fără…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Se reține certificatul de înmatriculare al mașinii. Șoferii care rămân pe loc fără drept de circulație
Se reține certificatul de înmatriculare al mașinii. Șoferii care rămân pe loc fără drept de circulație
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…