„Merită tot ce i se întâmplă!”. Concluzie tranșantă în cazul lui Stoian, după ce a fost trecut pe linie moartă de Becali

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Stoian (28 de ani) trece printr-o perioadă mai puțin fastă a carierei, după ce a intrat în disgrația lui Gigi Becali (60 de ani), patronul de la FCSB. Fotbalistului i-au trebuit doar 51 de minute ca să-l nemulțumească pe patron și să nu mai prindă echipa, iar Sorin Cârțu e tranșant și spune că Stoian merită tot ce i se întâmplă, dacă a ales să vină la FCSB, în România, în loc să rămână în Italia.

„O alegere proastă”. Așa a caracterizat Cârțu decizia lui Stoian de a semna cu FCSB. „Stoian a făcut o alegere proastă cu tot ceea ce i se întâmplă, deși a fost primit cu entuziasm. Tot ceea ce i se întâmplă acolo îi e defavorabil. El trebuie să plece la vară. Dacă a avut posibilitatea să rămână în Italia și a ales România, merită ce i se întâmplă”, a declarat Sorin Cârțu pentru Pro X.

Stoian a semnat în iarnă cu FcsB, după ce a rămas liber de contract, despărțindu-se de Crotone. Fotbalistul crescut la școala de fotbal a lui Gică Popescu și școlit în Italia a jucat 51 de minute în egalul FCSB-ului cu Dunărea călărași, 1-1, în prima etapă a Ligii 1 din 2019. Apoi a dispărut din lot după ce Becali l-a criticat dur și a mai apărut abia în meciul de la Voluntari, un alt egal, 2-2 pe terenul ilfovenilor.

„Cum să iei campionatul cu ăla din Italia (n.r. – Adrian Stoian), eu habar nu aveam de el. Nici în față, în spate nimic. Nu ai cum să iei campionatul așa”, spunea Becali despre Stoian, la începutul lunii februarie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…