Martina Navratilova, în centrul unui scandal uriaș. Fosta tenismenă și-a cerut scuze după ce i-a numit trișori pe transsexualii din sport

Martina Navratilova (62 de ani), câștigătoare a 18 titluri de Grand Slam, se află în centrul unui scandal, după ce aceasta a declarat că nu ar fi de acord ca transsexualii să participe la competițiile sportive.
Martina Navratilova, în centrul unui scandal uriaș. Fosta tenismenă și-a cerut scuze după ce i-a numit trișori pe transsexualii din sport

Martina Navratilova (62 de ani), câștigătoare a 18 titluri de Grand Slam, se află în centrul unui scandal, după ce aceasta a declarat că nu ar fi de acord ca transsexualii să participe la competițiile sportive.

Membră a unei organizații, Athlete Ally, care îi susține pe sportivii LGBT, legendara jucătoare de tenis din Cehia a rămas fără postul pe care-l ocupa în conducerea acesteia ca urmare a unui articol publicat în Sunday Times în care a criticat în termeni duri deciziile de a lăsa sportivii transsexuali să ia parte la competițiile sportive organizate femeilor: „Un bărbat poate decide să fie femeie, să ia hormoni și tot ce mai e necesar, apoi să câștige tot și, probabil, să facă o mică avere, iar după aceea să redevină bărbat. E o nebunie și se numește înșelătorie. Sunt fericită să vorbesc cu o femeie transsexual, dar nu aș fi fericită dacă aș concura împotriva ei”, au fost cuvintele care au lăsat-o pe Navratilova fără postul pe care-l ocupa în organizația Athlete Ally, conform BBC.

Considerată una dintre cele mai mari tenismene din istorie, Navratilova și-a construit, în timp, imaginea unei femei care luptă din greu pentru drepturile homosexualilor. La sfârșitul anilor 1980 a anunțat că e lesbiană, iar în perioada următoare a fost transformată într-o victimă a abuzurilor oamenilor care, la acea vreme, întâmpinau mult mai agresiv o asemenea orientare sexuală.

Începând cu 2016, Comitetul Internațional Olimpic a început să le permită transsexualilor să se întreacă de la egal la egal cu femeile, aceștia având obligația de a păstra niveul testosteronului la o anumită valoare timp de 12 ani.

Declarațiile Martinei Navratilova au provocat un val imens de critici din partea comunității LGBT, iar fosta tenismenă și-a prezentat scuzele celor pe care i-a numit trișori și i-a invitat pe toți la o dezbatere pe această temă.

„Nu am toate răspunsurile și nu cred că există un răspuns clar. De aceea doresc o dezbatere, o conversație la care să participe toată lumea și care să nu fie bazată pe sentimente sau emoții, ci pe știință, obiectivitate și interesul sportului feminin”, a declarat Navratilova, potrivit BBC.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]