Gică Popescu, enervat la culme! A fost nevoit să se fotografieze alături de Răzvan Burleanu și a răbufnit: „Nu știți ce e în sufletul meu! Nu faceți aprecieri după un rahat de poză”

Bogdan Savin
Gică Popescu, enervat la culme! A fost nevoit să se fotografieze alături de Răzvan Burleanu și a răbufnit: "Nu știți ce e în sufletul meu! Nu faceți aprecieri după un rahat de poză"

Gică Popescu și Răzvan Burleanu s-au fotografiat împreună cu ocazia unui memorandum între guvernele României, Serbiei, Bulgariei și Greciei, planul fiind de a depune candidatura comună pentru organizarea Campionatului European din 2028 și Cupei Mondiale din 2030. Din partea țării noastre a fost și ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei.

Gică Popescu, consilierul onorific al premierului, și Răzvan Burleanu, președintele FRF, sunt în relații extrem de reci. Cei doi au concurat la șefia federației în 2014, dar fostul mare internațional a fost arestat cu o zi înaintea voturilor, iar rivalul a devenit omul numărul unu de la „Casa Fotbalului”. Mai multe personaje din lumea fotbalului au susținut că totul a fost pus la cale de la nivel înalt pentru a i se „elibera” calea lui Burleanu, iar „Baciul” nu-l poate ierta niciodată.

Zilele trecute, o fotografie cu cei doi a surprins pe toată lumea, dar Popescu a explicat pentru Libertatea ce trăiri a putut avea fiind alături de marele rival: „Am reprezentat două instituții, atâta tot. N-a fost prima oară când ne întâlnim, ne-am intersectat și la comitetul interministerial.Nu ne strângem în brațe, nu ne pupăm, dacă asta vrei să știi. Totul ține doar de implicarea în niște proiecte comune. Nu avem astfel de discuții (n.red. – despre alegerile din 2014).

Credeți ce vreți, dar n-ați fost în pielea mea! Nu știți ce e în sufletul meu! Nu răscoliți un episod dureros pentru mine și vă cer să nu faceți aprecieri după un rahat de poză. Nu vă doresc să trăiți ce am trăit eu!”

Cei doi au purtat un adevărat război al declarațiilor!

„Gheorghe Popescu vrea să conducă FRF cu liceul industrial și o serie de eșecuri financiare…E clar că Sandu și Kassai au avut nevoie de un om de paie, iar Popescu e cel mai nimerit. Se agață ca de un colac de salvare, după ce a eșuat în toate afacerile” – Răzvan Burleanu înaintea alegerilor din 2014

„Actualul președinte are avantajul că-și face campanie pe banii Federației. E greu să te lupți cu președintele în exercițiu.Dacă mai câștigat Burleanu o dată, ne dăm cu pumnii în cap 4 ani”
Gică Popescu la alegerile din 2018, când Burleanu a câștigat în fața lui Ionuț Lupescu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania