Acasa » Fotbal Extern » „Avionul era rupt în trei părți!” Primul raport în cazul accidentului aviatic în care a fost implicat Emiliano Sala

„Avionul era rupt în trei părți!” Primul raport în cazul accidentului aviatic în care a fost implicat Emiliano Sala

La mai mult de o lună după accidentul aviatic în care fotbalistul Emiliano Sala și-a pierdut viața, iar pilotul David Ibbotson nu a fost găsit încă, a apărut primul raport al autorităților.
"Avionul era rupt în trei părți!" Primul raport în cazul accidentului aviatic în care a fost implicat Emiliano Sala
La mai mult de o lună după accidentul aviatic în care fotbalistul Emiliano Sala și-a pierdut viața, iar pilotul David Ibbotson nu a fost găsit încă, a apărut primul raport al autorităților.
 
În raportul întocmit de AAIB (Departamentul de Investigare al Accidentelor Aviatice) se arată faptul că pilotul David Ibbotson deținea doar o licență de zbor privată și avea dreptul să transporte călători doar pe teritoriul Uniunii Europene în curse de tip „cost sharing”.
 
De asemenea, autoritățile au anunțat că avionul a fost găsit pe fundul mării, rupt în trei părți. Acesta era extrem de avariat, însă bucățile erau ținute la un loc de cablurile electrice și de control, în timp ce motorul era desprins din zona cockpit-ului.
 
AAIB menționează că nu se cunoaște cu exactitate numărul de ore de zbor ale pilotului Ibbotson, dar se estimează că acesta ar fi pilotat timp de aproximativ 3700 de ore în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.
 
Investigațiile vor continua pentru a se putea întocmi un raport final. Departamentul de Investigare al Accidentelor Aviatice va încerca să afle ce factori au contribuit la acest accident, analizând informațiile de pe radar.
 
„Am strâns informații legate de starea vremii, de pe radar, imaginile cu avionul aflat pe fundul mării și interviurile cu martorii. Unele aspecte nu au fost încă lămurite, cum ar fi eligibilitatea licenței de zbor a pilotului.
 
Prioritatea noastră este acum de a trece printre aceste informații complexe, să le punem cap la cap și să ne dăm seama ce anume s-a întâmplat din momentul în care avionul a dispărut de pe radar și până când a ajuns pe fundul mării. Acest lucru ne va ajuta să ne dăm seama care au fost potențialele cauze ale accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al AAIB.
 
Avionul de tip Piper Malibu, în care se aflau Sala și pilotul, a dispărut de pe radar la data de 21 ianuarie, deasupra Canalului Mânecii. Fotbalistul argentinian se întorcea la Cardiff, echipă ce tocmai îl transferase de la Nantes pentru o sumă record, de 17 milioane de euro. La data de 3 februarie echipa de căutări a reperat epava și apoi au găsit trupul lui Sala, însă corpul pilotului David Ibbotson nu a fost descoperit nici până acum.
Parteneri
Hagi, înainte de meciul cu Țara Galilor: Echipă foarte agresivă
Mediafax
S-a aflat adevărul despre drona care a explodat în urmă cu doar câteva minute la Constanța! Ce au găsit autoritățile române atașat de ea
Cancan.ro
Bruiaj GPS masiv înregistrat în zona portului Constanța în ultimele 24 de ore. Litoralul românesc, printre cele mai afectate din Europa
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Un studiu arată ce se întâmplă în creier în timpul unui concert live
Descopera.ro
Milionarul și-a recuperat cu executorul judecătoresc Rollsul și acaretele de la fosta! Despărțire-ȘOC în showbiz
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Ce mai uită lumea în taxi-uri? De la jucării, la bile de bowling
Promotor.ro