Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Teja vrea VAR în Liga 1 după scandalul de la meciul Concordia – FCSB. Vicecampioana a fost privată de un penalty clar: „Ar ajuta foarte mult!”

Teja vrea VAR în Liga 1 după scandalul de la meciul Concordia – FCSB. Vicecampioana a fost privată de un penalty clar: „Ar ajuta foarte mult!”

Teja vrea VAR în Liga 1 după scandalul de la meciul Concordia - FCSB. Vicecampioana a fost privată de un penalty clar: "Ar ajuta foarte mult!"
Teja vrea VAR în Liga 1 după scandalul de la meciul Concordia - FCSB. Vicecampioana a fost privată de un penalty clar: "Ar ajuta foarte mult!"

Antrenorul celor de la FCSB, Mihai Teja (40 de ani), a cerut implementarea arbitrajului video (VAR) în Liga 1 Betano, după egalul echipei sale de pe terenul Concordiei Chiajna, scor 0-0. Dennis Man a fost atins cu piciorul în zona capului de Andrei Marc, la una dintre ultimele faze ale meciului, dar centralul nu a acordat lovitură de pedeapsă, așa cum se impunea.

Tehnicianul vicecampioanei spune că echipa sa ar fi putut să primească lovitură de la 11 metri cu ajutorul arbitrajului video: „Ar ajuta foarte mult, cum ajută în alte campionate. Sunt faze când arbitrul nu vede 100% Azi dacă ar fi fost VAR ar fi fost 11 metri și ai fi putut profita de o situație că nu se știe dacă înscrii sau nu”, a declarat Teja la conferința de presă.

Cu Teja pe banca echipei, FCSB a înregistrat o victorie, 3-0 împotriva celor de la Hermannstadt, respectiv două rezultate de egalitate, 1-1 cu Dunărea Călărași și 0-0 cu Concordia Chiajna, ambele echipe aflate în zona retrogradării.

După acest meci, FCSB a rămas pe locul trei în Liga 1 Betano, cu 45 de puncte, la trei în spatele liderului CFR Cluj și la egalitate cu U Craiova, următoarea adversară din campionat a vicecampioanei. Aceștia vor încheia sezonul regular cu un duel împotriva celor de la FC Voluntari.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]