Veste bună pentru steliști! VIDEO | Anunțul făcut despre stadionul Ghencea

Veste bună pentru steliști! VIDEO | Anunțul făcut despre stadionul Ghencea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucrările la Stadionul Steaua sunt în plină desfășurare, iar oficialii Companiei Naționale de Investiții sunt încrezători cu privire la termenul de finalizare al arenei din Ghencea.

Președintele CNI a anunțat că stadioanele Steaua, Rapid și Arcul de Triumf din Capitală ar urma să fie reabilitate în proporție de 70% până la sfârșitul anului, astfel încât, în mai 2020, să poată avea loc antrenamentele pentru Campionatul European.

Într-un filmuleț postat de Asociația Steliștilor 1947, aceștia au surprins câteva imagini cu lucrările care au loc la arena Stelei, menționând că „în Ghencea se lucrează non-stop”.

„Steaua, Rapid și Arcul de Triumf – cele trei stadioane sunt contractate, în prezent am depus documentația penru autorizația de construire și de demolare și vom începe execuția. Preconizăm până la sfârșitul anului un stadiu mediu de 70 la sută iar sumele sunt alocate și în mai 2020 să poată avea loc meciurile de antrenament”, a declarat, marți, președintele Companiei Naționale de Investiții (CNI), Manuela Pătrășcoiu.

Potrivit ProSport, UEFA a închiriat alte stadioane pentru Euro 2020 pentru că guvernul României și-a încălcat absolut toate angajamentele, pierzându-și astfel credibilitatea. Forul continental a decis să nu mai riște și a închiriat alte baze de pregătire. Este o măsură de siguranță luată pentru că la Nyon nu mai există convingerea că Steaua, Dinamo și Rapid vor fi gata în timp util. UEFA a optat pentru baza din Berceni a FCSB, pentru baza Mogoșoaia a FRF și, spun sursele ProSport, pentru stadionul Concordia din Chiajna.

Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au dat, marți, raport favorabil bugetului Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP). Bugetul alocat MDRAP este de 5.223.510.000 lei, în descreștere cu 2,41 față de 2018.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…