EXCLUSIV | Patronul din Liga 1 care a făcut cinste cu vodcă pentru un transfer care nu s-a mai făcut. „Era cam puțină, vreo 15 ml”. Fotbalistul a ajuns la un alt club din România

  • Publicat:
  • Actualizat:

În cadrul emisiunii ProSport Live, Florin Manea, impresar de fotbaliști, a povestit un episod care l-a avut în prim plan pe patronul Botoșaniului, Valeriu Iftime. Agentul trebuia să intemedieze transferul lui Matias Roskopf de la Boca Juniors și, bucuros că este la un pas să semneze un astfel de jucător, omul de afaceri l-a așteptat pe Manea cu vodcă.

În cele din urmă, mutarea nu s-a parafat, Matias Roskopf a ajuns la o rivală din play-out, FC Hermannstadt, pentru că Iftime nu a fost de acord cu prevederile contractuale ale clubului argentinian. „Iftime mă aștepta cu o palincă, era frig rău. Pe jucător (n.r.Matias Roskopf) cu nimic. Am fost la ultimul meci, eu îi mai am acolo pe Fabbrini și Ongenda, și m-am dus la meci. Băiatul nu bea, nu fumează, așa că am băut eu în locul lui. Am băut o vodcă bună, mi-a dat dl. Iftime, dar era cam puțină, vreo 15 ml. I-am zis: ”Dl. Iftime, vodca e dată cu rația la Botoșani””, a declarat Florin Manea la ProSport Live.

ProSport a luat legătura cu Valeriu Iftime pentru a afla care au fost termenii de care nu a vrut să audă și care au dus, implicit, la ratarea transferului. Boca cerea ca Matias să nu poată fi dat afară de la Botoșani fără să primească 400.000 de euro. „Boca păstra procente. Noi aveam 60%, ei 40%, dar aveau niște condiții destul de severe, mult prea dure pe care nu le-am acceptat. Ei voiau ca fotbalistul să nu plece de la mine fără 400.000 de euro. Asta dacă vreau să-l dau afară. Era ca și cum îl vindeam. Dacă jucătorul era bine, eu nu puteam să-l concediez fără suma aceasta.

Eu am vorbit cu avocații mei, s-au uitat pe contract. Grilele de formare și de promovare erau și ele mari, 100.000 de euro, 200.000 de euro, nu știu. Ideea e că Boca nu mi-a spus la cât se ridică. În al doilea rând, eu am auzit că fotbalistul e bun, dar să îmi spui să plătesc dacă îl dau afară, e prea mult, pare deplasat”, a declarat Iftime pentru ProSport.

 

Tags:
Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA:
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA: "Noi nu avem aşa ceva"
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…