Cum fac dinamoviștii deplasarea la Sfântu Gheorghe: „Ne punem măști, ne dăm cu spirt și ne spălăm de zece ori pe mâini”

Cum fac dinamoviștii deplasarea la Sfântu Gheorghe:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a anunțat cum va face echipa deplasarea la Sfântu Gheorghe, duelul dintre roș-albi și trupa lui Neagoe urmând a avea loc sâmbătă, de la ora 20:00.

Dinamoviștii fac deplasarea până la Brașov cu trenul și vor continua drumul până la Sfântu Gheorghe cu autocarul. Rednic a luat decizia pentru a evita traficul aglomerat de pe DN1.

„Și eu voi pleca cu trenul cu băieții, întotdeauna fac deplasarea cu ei. Este mult mai lejer, în 30 de ani nu suntem în stare să facem o autostradă de câteva sute de kilometri, îți bați joc de oameni să stai 7 ore în trafic. Nici nu îmi aducă aminte de când nu am mai mers cu trenul în România, de la Hunedoara mergeam numai cu trenul, rar cu mașina. Va fi mult mai lejer, nici stresul nu e același. Eu prefer să mergem cu trenul decât să stăm în autocar 7 ore. Pot să îmi fac și antrenamentul, deși nu știu care este situația acolo.

Nu ne e frică de gripă, ne pune măști, ne dăm cu spirt și ne spălăm de 10 ori pe mâini până ajungem acolo. Eu nu sunt superstițios, vom merge cu trenul atunci când e nevoie și acum este foarte indicat să mergem cu trenul, ținând cont de situația care este pe Valea Prahovei. Și pentru băieți este mult mai relaxant, pentru că în trei ore suntem acolo”, a declarat Mircea Rednic într-o conferință de presă desfășurată joi.

Rednic a vorbit și despre partida de sâmbătă cu Sepsi: „Băieții sunt bine după victorie, le-a făcut bine această victorie. Pe noi ne interesează meciul de sâmbătă care este foarte important pentru noi, e bine să avem continuitate. Am analizat adversarul, dar nu după meciul pe care l-au avut la Voluntari, pentru că ei au demonstrat ca au o echipă bună, bine organizată, cu jucători care pot face diferența. Neagoe este foarte exigent, știe să își pregătească echipa și meciurile pe care le-au avut acasă le-au câștigat.

Ei vor aborda meciul altfel decât au făcut-o la ultimul meci, suntem conștienți că ne va aștepta un meci foarte greu. E și un interes foarte mare în jurul acestei partide. La noi lucrurile sunt clare, nu avem o altă soluție dacă vrem să mai sperăm la un loc în play-off. Important este ca noi să câștigăm cele patru meciuri care ne-au rămas, și cel cu Sepsi este cel mai greu”.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…