Cel mai sincer jucător al CFR-ului. Recunoaște deschis: „Universitatea Cluj are mai multă istorie decât noi, stadionul nostru nu e plin de obicei”

Cel mai sincer jucător al CFR-ului. Recunoaște deschis:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mario Camora (32 de ani) a acordat un interviu presei din Portugalia și s-a plâns conaționalilor de la Mais Futebol că sistemul din Liga 1 Betano, cu play-off și play-out, este unul nedrept. Apoi, fundașul stânga a dat o altă declarație sinceră, în care a transmis că Universitatea Cluj, rivala din oraș, are mai multă istorie decât echipa la care activează.

Fundașul stânga al CFR-ului a semnat, de curând, prelungirea contractului cu campioana României și, cel mai probabil, va rămâne în Gruia până la sau foarte aproape de finalul carierei de fotbalist profesionist. Într-un interviu cu titlul „Portughezul care face regulile în Transilvania lui Dracula”, lusitanii de la Mais Futebol au vrut să afle mai multe despre fotbalul din România, iar Mario și-a spus părerea sinceră: „Campionatul este complicat și, în același timp, nedrept. Avem sezonul regular și apoi play-off, unde ni se iau jumătate din puncte. Dacă s-ar termina campionatul acum, am avea doar trei puncte avans în următoarea fază (n.r. în play-off). Doar cu mult ghinion am putea pierde primul loc. Nu este un campionat corect și nu vorbesc aici doar despre mine. Dacă era altă echipă pe primul loc, spuneam același lucru”, a declarat Camora, pentru sursa citată.

De altfel, nemulțumirile față de sistemul din Liga 1 Betano nu reprezintă o noutate la CFR Cluj. Anul trecut, Dan Petrescu s-a plâns constant de înjumătățirea punctelor înainte de play-off, transmițând că „nicăieri în lume nu se întâmplă așa ceva”.

Camora nu rescrie istoria

Chiar dacă în ultimii ani CFR a luat fața Universității și a devenit echipa din Cluj care a contat mult mai mult pe plan intern și internațional, portughezul care se ocupă de banda stângă a terenului la CFR nu se pune în fața istoriei: „Au trecut doar 15 sau 16 ani de când clubul nostru a început să crească. Universitatea Cluj, cealaltă echipă din oraș, are mai multă istorie. N-au mai câștigat campionate, dar ei au fost mult timp în prima divizie. Stadionul nostru nu este plin de obicei, cu excepția derby-urilor și meciurilor decisive. Dar cei puțini care vin să ne vadă sunt buni”, a mai declarat Camora.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL de la bancă
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL de la bancă
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare