Barcelona – Real Madrid, „capul de afiș” din Cupa Spaniei! Când se vor duela cele două rivale

Real Madrid își poate lua revanșa în Cupa Regelui în fața rivalei Barcelona. Cele două se vor întâlni în dublă manșă în cadrul semifinalelor competiției și se vor bate pentru un loc în finală. În cealaltă semifinală se vor duela Betis Seviila și Valencia.
Barcelona - Real Madrid, "capul de afiș" din Cupa Spaniei! Când se vor duela cele două rivale

Real Madrid își poate lua revanșa în Cupa Regelui în fața rivalei Barcelona. Cele două se vor întâlni în dublă manșă în cadrul semifinalelor competiției și se vor bate pentru un loc în finală. În cealaltă semifinală se vor duela Betis Seviila și Valencia.

Primul meci va avea loc pe 6 februarie pe Camp Nou, unde catalanii și-au „spulberat” rivala la începutul acestui sezon, cu 5-1. Returul de pe Santiago Bernabeu se va juca pe 27 februarie, iar în aceeași săptămână, pe 2 martie, cele două rivale se vor duela din nou, în La Liga.

Barcelona este pe primul loc în campionatul Spaniei, cu 49 de puncte, la cinci în fața locului secund, ocupat de Atletico Madrid. Real completează podiumul, cu 39 de puncte.

Luis Suarez cu o „triplă”, respectiv Coutinho și Arturo Vidal au marcat pentru Barcelona în victoria cu Real Madrid de la începutul acestui sezon, iar Marcelo a înscris golul de onoare al oaspeților. A fost ultimul meci al lui Julen Lopetegui pe banca formației din capitala Spaniei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]