Mitriță și-a „luat viza” de America, dar a trecut prin Manchester. Azi semnează! Detaliile tranzacției

Mitriță și-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Alexandru Mitriță (23 de ani) va semna vineri cu New York City FC, anunță DigiSport. Mijlocașul îi va aduce Craiovei 8.5 milioane de euro, din care 20% vor fi redirecționați către Pescara. Mitriță va primi un salariu foarte bun, de aproximativ 1.5 milioane de euro pe sezon. Înțelegerea cu echipa din MLS se întinde pe 4 ani.

Mitriță va face vizita medicală vineri, în orașul Manchester, la unul dintre sediile clubului american, iar ulterior, dacă totul decurge normal, va fi parafată înțelegerea.


Presa americană anunță că transferul lui Alexandru Mitriță (23 de ani) în Major League Soccer, la New York City, a fi intrat în linie dreaptă, mutarea fiind descrisă drept „o chestiune de timp”.

Cu legendarul David Villa plecat, clubul deținut de șeicii care controlează și Manchester City a pus ochii pe „perla” Craiovei, iar acum nu trebuie decât să pluseze și să ajungă cu oferta aproape de dorința lui Mihai Rotaru, patronul clubului din Bănie. Zis și făcut, după cum anunță ESPN, care dezvăluie că americanii pun pe masă 9,1 milioane de dolari, adică aproximativ opt milioane de euro, dar și un salariu anual de un milion de euro. Inițial, se credea că șapte milioane de euro vor fi de ajuns: „Poate Mitriță să fie soluția câștigătoare pentru NYCFC?. În acest moment, atacantul strălucește în România, unde a marcat 12 goluri în 16 meciuri. Deja și-a depășit performanțele de anul trecut, când punctase de 7 ori în 21 de apariții. E doar o chestiune de timp până când mutarea va fi oficializată, iar Mitriță, la 23 de ani, poate fi un jucător vital pentru viitorul pe termen lung al clubului”, scriu cei de la NYFC Blues, completați de mlssoccer.com: „Un jucător de atac capabil să joace atât rol de playmaker, cât și ca extremă, Mitriță are experiența primelor ligi din Italia, după două sezoane la Pescara, pe care a ajutat-o să promoveze în Serie A, în 2015/2016. A înscris cu regularitate pentru Craiova, după revenirea acasă în România, în 2017, atunci când a semnat cu echipa clasată pe locul 3 în Liga 1 sezonul trecut și care ocupă și acum aceeași poziție în clasament. La rândul său, Mitriță este primul în topul marcatorilor. La nivel internațional, Mitriță are cinci selecții„.

Craiova i-a găsit înlocuitor lui Mitriță

În cazul foarte probabil în care Mihai Rotaru, care a refuzat o ofertă de aproximativ cinci milioane de euro de la Torino, va bate palma cu New York, Craiova are, deja, varianta de rezervă. O parte dintre banii încasați va merge la Pescara, fostul club al lui Mitriță, dar suma va fi suficientă pentru ca oltenii să se pună la masa negocierilor cu CFR Cluj pentru Alexandru Ioniță (24 de ani). „Bulgarul” e o veche dorință a lui Rotaru, care l-a vrut în vară, dar nu s-a înțeles la preț cu Neluțu Varga. Acum, Ioniță a înțeles greșelile trecutului, s-a antrenat exemplar în pauza de iarnă, dar tot rămâne nemulțumit de statutul de la CFR, unde nu le poate lua fața lui Deac, Omrani sau Țucudean. E de așteptat ca CFR să ceară mai mult decât în vară, iar Rotaru să fie nevoit să pună pe masă o sumă în jurul a un milion de euro.

Cu o cotă de piață de 3,5 milioane de euro, Alexandru Mitriță, pe care mulți îl văd urmașul lui Ilie Balaci în Bănie, va începe, astfel, a doua aventură în afara României, după experiența de la Pescara (2015-2017).

Golgheter la zi al campionatului românesc, cu 13 reușite (la egalitate cu George Țucudean), Mitriță, care are cinci selecții în echipa națională mare și a trecut pe la toate naționalele de tineret, și-a început cariera la Turnu-Severin, aproape de Craiova natală. A mers la Viitorul, apoi FCSB l-a avut în curte, dar Becali nu l-a păstrat și Gică Hagi a pus, din nou, mâna pe el în 2013. În 2015, a fost vândut de „Rege” la Pescara, pentru 500.000 de euro, iar Craiova l-a cumpărat definitiv în ianuarie 2018, pentru 730.000 de euro, după ce-l împrumutase timp de jumătate de sezon.

Sezonul trecut, New York City a terminat pe locul al treilea în Conferința de Est, dar a fost eliminată în sferturiel de finală ale play-off-ului de Atlanta United, viitoarea campioană.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…