El e Pintilii de la CFR! Jucătorul care face și desface în cabina campioanei: „E micul antrenor din vestiar!”

El e Pintilii de la CFR! Jucătorul care face și desface în cabina campioanei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Veteranul Emmanuel Culio (35 de ani) e omul care face și desface în vestiarul celor de la CFR Cluj. O spune Daniel Stanciu, directorul sportiv al campioanei Ligii 1 Betano.

Anul trecut, CFR a câștigat titlul grație unui grup foarte unit care a putut duce până la finalul campionatului un ritm infernal, iar o mare parte din succes se datorează veteranilor din cabină, Mario Camora, Emmanuel Culio sau Ciprian Deac. Dintre ei, argentinianul de 35 de ani e văzut drept liantul între conducere și jucători, la fel cum Pintilii e liderul de drept al FCSB-ului, iar oamenii din staff-ul ardelenilor vor ca sud-americanul să rămână la Cluj și după ce agață ghetele în cui: „Culio este un jucător emblematic, el și Camora sunt dedicați CFRului. Culio e micul antrenor din vestiarul CFR-ului, ne-am dori să continue la noi și după ce își termină cariera de fotbalist”, a spus Daniel Stanciu, luni dimineață, la Pro X.

Despre Culio, om care a stat și la baza performanțelor importante reușite de CFR în trecut, se spune că a avut de-a face cu demiterea lui Edi Iordănescu după doar trei meciuri, argentinianul numărându-se printre vocile importante de la CFR care nu au fost de acord cu fiul fostului selecționer și metodele de pregătire ale acestuia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
Yasmina și Pepe nu vor uita niciodată momentele astea de la nuntă! Ce nu s-a văzut la TV
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns la EURO
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns…
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris Ibrahim? A reușit să lase pe toată lumea cu gura căscată
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1 septembrie 2024
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Vreme la extreme în Bucureşti: de la temperaturi de aproape 40 de grade, la ploaie torenţială, vânt şi grindină. Două mesaje RO-Alert emise succesiv
Vreme la extreme în Bucureşti: de la temperaturi de aproape 40 de grade, la ploaie torenţială, vânt şi grindină. Două…
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el avea 24
Adevăratul motiv pentru care Ion Ţiriac a divorţat de singura femeie care i-a fost soţie: Aveam 19 ani, iar el…
Foto exploziv! Mădălina Ghenea a arătat tot în timp ce se retrăgea la hotel, în toiul nopții, însoțită de....
Foto exploziv! Mădălina Ghenea a arătat tot în timp ce se retrăgea la hotel, în toiul nopții, însoțită de....
Pierdere pentru TOATĂ ROMÂNIA. Un om de mare valoare S-A STINS din viață
Pierdere pentru TOATĂ ROMÂNIA. Un om de mare valoare S-A STINS din viață
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția sa recentă la cumpărături
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din viața lor. Ce i-a uimit pe mulți
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din…
×