Conducerea lui Dinamo mai anunță două plecări: „Dacă rămâne, nu va avea șanse” și „Să vedem cum ne înțelegem cu el”

Conducerea lui Dinamo mai anunță două plecări:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru David, președintele lui Dinamo, a anunțat, marți seară, că echipa din Ștefan cel Mare va mai încerca să transfere doi jucători, că va încerca să-l convingă pe Diogo Salomao să rămână la club, dar și că grecul Giorgos Katsikas este ultimul jucător care va părăsi „haita” în perioada de mercato din această iarnă.

Salomao a intrat în ultimele șase luni de contract, poate pleca acum pentru 300.000 de euro sau gratis la vară, iar semnalele transmise de portughez sunt că nu și-ar dori să continue în România. Dinamo va încerca să-l facă să se răzgândească și, dacă nu va reuși, se va reorienta spre un alt mijlocaș de bandă: „Suntem în căutări, ne mai dorim doi jucători. Mai vrem un fundaș central și, dacă pleacă Salomao, mai vrem un mijlocaș de bandă. Există un interes pentru el (n. red – pentru Salomao), vedem dacă se materializează. Va avea șanse destul de puține dacă va rămâne, e normal să nu ne bazăm pe el pentru că va pleca în vară, e în ultimele șase luni. Vom vedea ce se va întâmpla în aceste zile. Dacă nu pleacă, vom mai avea o discuție cu el să vedem dacă putem prelungi sau nu”, a declarat David, la Digi Sport.

După o iarnă în care Mircea Rednic a pus pe liber un lot întreg, Dinamo mai are de gând să se despartă de un singur jucător, fundașul central grec Giorgos Katsikas: „Îl mai avem doar pe Katsikas într-o situație clară din punctul nostru de vedere. Nu mai intră în vederile antrenorului, se antrenează separat. Să vedem cum ne înțelegem să plece. La finalul perioadei de pregătire e posibil ca unul sau doi jucători să mai fie împrumutați, dar e prematur să vorbim acum. Aceste decizii îi aparțin lui Mircea Rednic”, a încheiat conducătorul „câinilor”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri