Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Simona Halep – Serena Williams | Se cunoaște adversara din „sferturi”: „Am jucat perfect, cred că e unul dintre cele mai bune meciuri din viața mea”

Simona Halep – Serena Williams | Se cunoaște adversara din „sferturi”: „Am jucat perfect, cred că e unul dintre cele mai bune meciuri din viața mea”

Karolina Pliskova (26 de ani, 8 WTA) va fi adversara învingătoarei dintre Simona Halep și Serena Williams în sferturile de finală de la Australian Open. Luni dimineață, cehoaica nu a avut ce discuta cu Garbine Muguruza (25 de ani, 18 WTA), pe care a învins-o în minimum de seturi, scor 6-3, 6-1, după doar o oră și un minut.
Simona Halep - Serena Williams | Se cunoaște adversara din "sferturi": "Am jucat perfect, cred că e unul dintre cele mai bune meciuri din viața mea"

Karolina Pliskova (26 de ani, 8 WTA) va fi adversara învingătoarei dintre Simona Halep și Serena Williams în sferturile de finală de la Australian Open. Luni dimineață, cehoaica nu a avut ce discuta cu Garbine Muguruza (25 de ani, 18 WTA), pe care a învins-o în minimum de seturi, scor 6-3, 6-1, după doar o oră și un minut.

Învingătoare în opt dintre precedentele nouă meciuri directe cu Garbine, Karolina a început mai slab, și-a cedat serviciul, dar, apoi, a pus lucrurile în ordine. De la 2-1 pentru iberică, s-a făcut rapid 6-3, iar setul al doilea nu a mai avut niciun orizont. Pliskova a rupt rapid echilibrul, a dominat din serviciu (5 ași, 82% puncte câștigate cu prima servă), s-a impus cu 6-1, iar acum așteaptă șocul optimilor pentru a afla cu cine se bate pentru un loc în careul de ași de la Melbourne: „Cred că a fost unul dintre cele mai bune meciuri din viața mea. Cred că am jucat perfect, am fost bine pregătită și am făcut doar trei greșeli…Nu mi s-a întâmplat niciodată!”, a punctat Pliskova, la finalul meciului.

Înaintea meciului cu Muguruza, Pliskova a prefațat și duelul Halep – Williams: „E cel mai bun meci din optimi de finală. Cu siguranță, va fi o provocare pentru amândouă pentru că nu au jucat de mult una împotriva celeilalte.Am văzut că Serena a evoluat foarte bine în prima săptămână, dar nu s-a confruntat cu nicio jucătoare de top, simt că are multă încredere. O să pună multă presiune.

Simona a avut meciuri dificile, în turul al doilea a întors partida și e bine să ai astfel de meciuri. Ca să ajungi la un trofeu e bine să fii testat în acest fel. Simona poate fi periculoasă, cu siguranță va lupta. A învins-o pe Venus și acest lucru îi dă încredere. E un meci deschis oricărui rezultat. Serena e oricând periculoasă, joacă bine. Uneori nu ai ce să faci împotriva ei. Sigur va fi un meci bun!”, a declarat cehoaica fost lider al ierarhiei mondiale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]