„Achiziție” de marcă a Spaniei chiar înaintea marelui derby cu Franța de la Campionatul Mondial. A convocat un om de titlu! Programul zilei în Main Round

Naționala Spaniei l-a adus de urgență pe Arpad Sterbik, portarul echipe Veszprem Telekom, pentru a juca la Campionatul Mondial de handbal masculin. Goalkeeper-ul de 40 de ani îi va lua locul între buturi lui Rodrigo Corrales, accidentat.
„Achiziție" de marcă a Spaniei chiar înaintea marelui derby cu Franța de la Campionatul Mondial. A convocat un om de titlu! Programul zilei în Main Round

Naționala Spaniei l-a adus de urgență pe Arpad Sterbik, portarul echipe Veszprem Telekom, pentru a juca la Campionatul Mondial de handbal masculin. Goalkeeper-ul de 40 de ani îi va lua locul între buturi lui Rodrigo Corrales, accidentat.

Arpad Sterbik va debuta chiar azi, într-un super-meci cu Franța (ora 19:00), în deschiderea grupei principale MR1 de la Koln. Cele două naționale luptă pentru calificarea în semifinalele competiției. Interesant este faptul că legendarul portar a fost într-o situație similară și la Euro 2018. Atunci, el a fost convocat chiar înaintea semifinalei cu … Franța și i-a luat locul lui Perez de Vargas. Spaniolii au câștigat atunci cu 27-23, iar ulterior au intrat și în posesia titlului continental.

Și Franța s-a întărit de curând, după ce l-a readus în lot pe Nikola Karabatic. Este adevărat, l-a și pierdut pe pivotul Cedric Sorhaindo din cauza unei accidentări.

Ultimele două partide directe între Franța și Spania au avut loc în semifinale. Interesant, cine a câștigat întâlnirea directă, avea să cucerească și medalia de aur. În 2015, Franța a învins Spania în semifinalele Campionatului Mondial cu 26-22. Anul trecut, în aceeași la fază la Europene, ibericii au câștigat tot la patru goluri diferență, 27-23.

Tot azi, în grupele principale ale Campionatului Mondial se mai joacă Germania – Islanda (ora 21:30, grupa MR1), Tunisia – Suedia (ora 19:00, MR2) și Danemarca – Ungaria (ora 21:30, MR2).

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]