Îngrijorarea lui Cristian Tudor Popescu, după victoria chinuită a Simonei Halep cu Kenin. „Sper că oficialii nu au văzut gestul din tribune care a ajutat-o să câștige”

Îngrijorarea lui Cristian Tudor Popescu, după victoria chinuită a Simonei Halep cu Kenin. "Sper că oficialii nu au văzut gestul din tribune care a ajutat-o să câștige"

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a reacționat după victoria Simonei Halep împotriva Sofiei Kenin (numărul 37 WTA), scor 3-6, 6-7/5, 6-4 în cadrul șaisprezecimilor de la Australian Open. Liderul mondial s-a califica în faza următoare a competiției.

„CTP” a identificat principala problemă după victoria chinuită a Simonei Halep, și anume absența unui antrenor. Constănțeanca a anunțat despărțirea de australianul Darren Cahill la sfârșitul anului 2018, cu care a colaborat nu mai puțin de patru ani: „Lipsa de meciuri a fost un aspect, s-a văzut în meciul de azi. De exemplu, micile contracturi pe care le-a avut Simona sub mușchii fesieri, în finalul meciului.

Dar cea mai mare problemă a fost lipsa unui antrenor al ei. S-a întors spre tribune la un moment dat și întreba ‘Ce să fac?’. A avut și o răbufnire, dar cei din lojă trebuie să suporte și așa ceva, pentru că nu ei suferă acolo în teren. Asta e o formă de descărcare a Simonei. I-a reproșat și lui Darren la un moment dat”, a spus Popescu la Pro X.

Popescu a „semnalat” un mic gest al lui Florin Segărceanu în timpul partidei, o „indicație” a acestuia, lucru interzis de regulamentul WTA: „Florin Segărceanu, care nu e antrenorul ei, i-a dat o indicație importantă, din mână, care sper să nu fi fost observată de WTA.

I-a făcut un gest de val, de curbare a palmei, ceea ce înseamnă ‘Umflă-i loviturile, lovește mai cu boltă, mai înalt, nu-i mai da plat că-i place’. Simona a făcut asta și s-a văzut clar că a pus-o pe Kenin în mare încurcătură”, a mai spus „CTP” pentru sursa citată.

În optimile competiției, Simona Halep o va întâlni pe americanca Venus Williams (locul 36 WTA), iar dacă o va învinge, se poate duela cu sora acesteia, Serena.


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]