Acasa » Jocuri » Bethesda oferă o „compensație” pentru jucătorii de Fallout 76

Bethesda oferă o „compensație” pentru jucătorii de Fallout 76

Fallout 76 reprezintă una dintre cele mai "triste" apariții din peisajul jocurilor video din 2018, primul pas al seriei în domeniul titlurilor multiplayer online dovedindu-se a fi un veritabil fiasco, cu o medie a notelor încasate în review-uri de doar 53 (din 100!), conform Metacritic. Evident, vânzările nu au fost nici pe departe cele așteptate de publisher, Fallout 76 fiind oferit acum, la o lună de la apariție, la prețuri cu mult reduse.
Bethesda oferă o "compensație" pentru jucătorii de Fallout 76

Fallout 76 reprezintă una dintre cele mai „triste” apariții din peisajul jocurilor video din 2018, primul pas al seriei în domeniul titlurilor multiplayer online dovedindu-se a fi un veritabil fiasco, cu o medie a notelor încasate în review-uri de doar 53 (din 100!), conform Metacritic. Evident, vânzările nu au fost nici pe departe cele așteptate de publisher, Fallout 76 fiind oferit acum, la o lună de la apariție, la prețuri cu mult reduse.

În plus, prin intermediul contului oficial de Twitter al companiei, cei de la Bethesda promit și o „compensație” pentru cei care se vor conecta la serverele Fallout 76 până la finele acestui an: un exemplar digital al Fallout Classic Collection pentru PC. În acest pachet sunt incluse primul Fallout, Fallout 2 și Fallout Tactics.

Oferta este valabilă indiferent de platforma pe care este rulat Fallout 76, inclusiv jucătorii de pe PlayStation 4 și Xbox One urmând să primească colecția Fallout pentru PC. Posesorii de Fallout 76 care s-au conectat în joc înainte de finalul acestui an își vor primi „recompensa” constând în Fallout Classic Collection în prima parte a lunii ianuarie 2019.

Fallout 76 este disponibil în ediții pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]