O nouă etapă, aceeași Juventus. Victima a fost AS Roma. Di Francesco: „Sunt fericit de reacția echipei mele”

AS Roma nu a reușit să producă surpriza, iar Juventus are 16 victorii din 17 posibile în acest sezon din Serie A. Campioana Italiei s-a impus pe teren propriu cu 1-0, iar sigurul gol al partidei a fost marcat de Mandzukic.
O nouă etapă, aceeași Juventus. Victima a fost AS Roma. Di Francesco: "Sunt fericit de reacția echipei mele"

AS Roma nu a reușit să producă surpriza, iar Juventus are 16 victorii din 17 posibile în acest sezon din Serie A. Campioana Italiei s-a impus pe teren propriu cu 1-0, iar sigurul gol al partidei a fost marcat de Mandzukic.

Alex Sandro și Ronaldo au fost și ei aproape de gol, dar nu au reușit să înscrie. Până la final, Juve a avut două goluri anulte. Rușitele lui Chiellini și Douglas Costa n-au contat, iar scorul final a rămas 1-0.

Mario (n.red. – Mandzukic) este un jucător extraordinar, atât la nivel fizic, cât și tehnic.

Suntem campionii din iarnă, dar încă nu am câștigat nimic. Ne așteaptă alte două partide importante în campionat și trebuie să le câștigăm pentru a ajunge la finalul anului cu cel mai mare avantaj posibil față de Napoli„, a spus Massimiliano Allegri, la finalul partidei, potrivit gazzetta.it

Maturitatea lui Juventus este superioară, dar eu sunt fericit de reacția echipei mele. Atitudinea și dorința de a juca au fost pozitive. Am avut un schimb de pase bun, dar dacă nu concretizezi ceea ce joci, nu prea poți spune multe„, a fost reacția lui Eusebio Di Francesco la finalul partidei cu Juventus, potrivit gazzetta.it.

Miercuri, 26 decembrie, Juventus merge pe terenul celor de la Atalanta, de la ora 16:00, în timp ce AS Roma, joacă, pe Olimpico, în fața celor de la Sassuolo, de la ora 19:00.

Liderul Juventus are 49 de puncte, iar AS Roma a ajuns pe locul 10 cu 24 de puncte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ca la MECI: Un diplomat a GOLIT borcanul cu alune și s-a lins pe degete. Nu s-a oprit
Mediafax
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania