Părăsește Arsenal după un deceniu, iar cluburile mari au intat pe fir și vor semnătura lui. Echipele interesate

Părăsește Arsenal după un deceniu, iar cluburile mari au intat pe fir și vor semnătura lui. Echipele interesate
  • Publicat:
  • Actualizat:

Inter este aproape de transferul lui Aaron Ramsey (27 de ani). Mijlocașul intră în ultimele 6 luni de contract cu Arsenal, care nu pare dispusă să-i ofere prelungirea. Posibilitatea mutării a fost adusă în discuție de presa italiană, care a aflat că Beppe Marotta, CEO-ul italienilor, a purtat discuții cu agentul fotbalistului.

Luka Modric (33 de ani) a fost ținta Interului încă din vară, după Campionatul Mondial, dar totul a picat din cauza sumei cerute de Real Madrid. Italienii nu au fost de acord cu solicitările campioanei Europei, astfel că s-au reorientat, iar acum vor încerca transferul gratuit al lui Ramsey.  Mijlocul Interului are nevoie de calitate. Dinamistul lui Brozovic nu este suficient și e nevoie de un om care să-i furnizeze baloane lui Icardi. Modric a fost un vis, dar Ramsey poate deveni realitate. Intră în ultimele 6 luni cu Arsenal și nu va renegocia cu Arsenal. Miercuri, agentul fotbalistului s-a întâlnit cu Marotta. Potrivit fc.inter1908.it, s-ar fi discutat și aspectele salariale ale galezului, care ar urma să se cifreze în jurul a 6-7 milioane de euro. În cursa pentru semnătura lui Ramsey au intrat și Liverpool, Bayern Munchen și Manchester United.

Aaron Ramsey nu este pe placul lui Unai Emery. Mijlocașul a fost introdus mai mult din postura de rezervă, adunând până acum 21 de partide.

Dacă va alege Interul, mijlocașul va avea concurență serioasă. Marcelo Brozovic, Matias Vecino, Joao Mario, Roberto Gagliardini și Borja Valero vor fi adversarii de pe post.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…