Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Oltenii, mai mulți, mai buni. „Doppietta” lui Mitriță a învins Mediașul. Cronica partidei

Oltenii, mai mulți, mai buni. „Doppietta” lui Mitriță a învins Mediașul. Cronica partidei

Cronica partidei Craiova - Gaz Metan
Oltenii, mai mulți, mai buni. "Doppietta" lui Mitriță a învins Mediașul. Cronica partidei

Nu doar temperatura scăzută a redus drastic asistența de pe noul „Ion Oblemenco”, ci și cataclismul din Ștefan cel Mare, știindu-se că pentru olteni o înfrângere la scor în fața lui Dinamo este mai dureroasă decât pierderea unui trofeu. Astfel încât un eventual succes cu Gaz Metan conta mai mult pentru adunarea punctelor necesare intrării în play-off, nu ca o revanșă pentru umilința din „Groapă”, care deja le-a stricat Sărbătorile fanilor craioveni.

De altfel, galeria și-a penalizat echipa cu mesajul: „Dincolo de rezultat, atitudinea e de condamnat! Treziți-vă!” Nici Gazul nu stătea pe roze, după cinci meciuri fără victorie fiind în afara sextetului de play-off, așa că trupa lui Teja spera să profite de tensiunea din Bănie pentru a încheia anul în obiectiv.  

Gazdele au început tare ultimul meci al anului și după ce Feșnic i-a refuzat un penalty lui Mitriță, lui Tiago Ferreira i-au negat medieșenii primul gol pentru Craiova, la o reluare din centrul careului. Gazul a scăpat de iureșul din start al oltenilor și a avut șansa unei ocazii, dar Ely Fernandes n-a speculat până la capăt cadoul lui Donkor. După o jumătate de oră, medieșenii au rămas mai puțini, Fofana, avertizat deja, întârziind intervenția la Bărbuț. Și totuși, imediat, Gazul a avut o uriașă șansă de a marca, Mihăilă evitând in extremis golul, la reluarea lui Cristea. Repriza s-a încheiat cu a doua ocazie a lui Tiago Ferreira, periculos cu șutul de la 30 de metri.

Partea secundă a debutat cu șuturile lui Mateiu, Bancu și Mitriță, la care Pleșca a fost imperial. Portarul oaspeților a fost păcălit însă la lovitura liberă de la 25 de metri a lui Mitriță, deviată suficient de zid  pentru a fi gol. Partea stângă a oltenilor a funcționat la turație maximă, cu Bancu și Mitriță, dar Pleșca și-a continuat recitalul de parade, la mingile trimise de Cicâldău, Donkor, Burlacu și Mitriță, care puteau distanța lejer Craiova. A fost nevoie de un penalty pentru ca Pleșca să fie din nou învins. Tot de Mitriță, căpitanul Științei fiind și cel faultat în prealabil. Craiova câștigă și termină anul pe podium, după o repriză secundă în care a profitat din plin de superioritatea numerică, dar și de banda stângă de națională, Bancu-Mitriță.

Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaș 2-0

A marcat: Mitriță 52, 87 – penalty.

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 3.500.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Martic, Donkor, Tiago Ferreira, Bancu – Mateiu, Cicâldău (90 Meza Colli) – Bărbuț (88 Meza Colli), Mitriță, Mihăilă (62 Burlacu) – Nuno Rocha. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve neutilizate: L. Popescu – Dimitrov, Briceag, R. Popa.

Gaz Metan Mediaș: Pleșca – Diallo, M. Constantin, Andre Micael, Trif – Fofana, I. Cristea – Chamed (76 M. Stancu), Ivanov, Ely Fernandes – Fortes (53 Yazalde). Antrenor: Mihai Teja. Rezerve neutilizate: Ricardo Batista – Buziuc, Hăjmășan, M. D. Olaru, P. Costea.

Arbitru: Horațiu Feșnic (Cluj). Asistenți: Valentin Avram, Alexandru Cerei. Rezervă: Horia Mladinovici. Observatori: George Ionescu, Mircea Călin.

Eliminare: Fofana 32.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro