Oferta primită de Cristina Neagu într-un moment foarte greu: „Vrem să semneze cu noi până în 2021!”

Oferta primită de Cristina Neagu într-un moment foarte greu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

 CSM București a oferit, luni, prima reacție oficială după accidentarea Cristinei Neagu de la Campionatul European din Franța și a anunțat că-i va propune interului stânga prelungirea pe doi ani a înțelegerii care expiră în vara anului 2019.

Cea mai valoroasă jucătoare a lumii va petrece multe luni departe de teren și nu va putea ajuta campioana României în încercarea de a câștiga Liga Campionilor, iar clubul Primăriei Capitalei e aproape de Cristina pentru a o ajuta să se recupereze cât mai repede după ruptura ligamentelor încrucișate suferită în finalul meciului cu Ungaria, ultimul din grupa principală de la EURO 2018. În acest sens, pe masa Cristinei va fi pusă o ofertă de prelungire a contractului, dacă membrii Consiliului de Administrație își vor da acceptul pentru propunerea care ar urma să o țină în București până în 2021: „Clubul Sportiv Municipal Bucuresti este alături de sportiva sa cea mai valoroasă – Cristina Neagu – după accidentarea suferită de aceasta la Campionatul European de Handbal Feminin din Franța.

Pentru a pune capăt diverselor speculații și titluri din presă, precizăm că sportiva Cristina Neagu are contract cu clubul până pe 30 iunie 2019 și intenționăm să propunem Consiliului de Administrație prelungirea cu încă 2 ani. Ne dorim continuitate și, mai ales, ca cea  mai valoroasa handbalistă a noastră să se refaca într-un timp cât mai scurt. În acest moment ne preocupă exclusiv starea de sănătate a Cristinei. Așteptăm operația și recomandările doctorilor și alături de Federația Română de Handbal cautăm cele mai bune soluții pentru ea.

Vom ține la curent presa și publicul cu privire la evoluția stării de sanatate a Cristinei Neagu și cu privire la recuperarea ei. Până atunci, dorim tuturor fanilor Cristinei și ai Clubului Sportiv Municipal București sărbători fericite și numai bine!”, e comunicatul CSM-ului, postat miercuri pe site-ul oficial.

Marți seară, Cristina Neagu vorbise deschis despre situația sa:  „Nu am discutat nimic la nivel oficial. Cei de la CSM București m-au asigurat de tot sprijinul lor și probabil că în săptămânile următoare vom vorbi și despre asta. Am avut câteva discuții scurte la Paris, nu am intrat în detalii.

Mă simt bine, dacă pot spune așa, încă nu am făcut operația, nu știu deocamdată când se va întâmpla lucrul ăsta, probabil că în următoarele săptămâni. Deocamdată nu sunt foarte multe lucruri de spus sau de făcut, mă mișc destul de greu, mă doare, dar nu atât de tare. Sunt ok, cât se poate de ok în această situație. Psihic sunt bine, chiar foarte bine, aștept să mă operez și apoi să intru în perioada de recuperare”, a spus interul stânga al CSM-ului, la evenimentul în care a fost numită cetățean de onoare al orașului București.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…