Pogba nu scapă. Pedeapsa primită după gestul pe care șefii lui United l-au considerat ironic la adresa lui Mourinho

Șefii lui United îl pedepsesc pe Pogba.
Pogba nu scapă. Pedeapsa primită după gestul pe care șefii lui United l-au considerat ironic la adresa lui Mourinho

Paul Pogba (25 de ani) a intrat fără voia lui într-un scandal iscat imediat după plecarea lui Jose Mourinho (55 de ani), iar șefii lui Manchester United au decis să-l pedepsească.

Starul francez de pe Old Trafford avea programată o postare în care făcea reclamă Adidas pe pagina personală de Instagram, dar timingul a fost cum nu se poate mai prost. La puțin timp după anunțul debarcării lui Mourinho, Pogba a postat o poză pe care fanii au interpretat-o drept o ironie la adresa portughezului, a șters-o, dar nu va scăpa nepedepsit.

Astfel, Mirror anunță că francezul va fi amendat de conducerea lui Manchester United. Chiar dacă sunt conștienți că gestul nu a fost unul intenționat, aceștia consideră că a adus prejudicii de imagine clubului, motiv pentru care Pogba va fi sancționat.

Imediat după ce fanii i-au sărit în cap și Pogba a fost nevoit să șteargă postarea, Adidas a încercat să explice situația: „Postarea lui Pogba de pe rețelele de socializare a fost un eveniment programat, ca parte dintr-o campanie de marketing. A fost apoi ștearsă imediat ce a părut că ar putea duce la o lipsă de respect la adresa lui Manchestee United și Jose Mourinho”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]