EXCLUSIV | CFR e sub presiune. Campionatul e doar începutul: obiectivul care trebuie îndeplinit cu orice preț

EXCLUSIV | CFR e sub presiune. Campionatul e doar începutul: obiectivul care trebuie îndeplinit cu orice preț
EXCLUSIV | CFR e sub presiune. Campionatul e doar începutul: obiectivul care trebuie îndeplinit cu orice preț

CFR Cluj s-a distanțat la șase puncte de FCSB, în clasamentul Ligii 1 Betano, dar forma foarte bună a fost precedată de o situație rușinoasă în startul sezonului. Clujenii l-au demis imediat pe Edi Iordănescu, iar Toni Conceicao a avut o misiune grea. Directorul sportiv din Gruia, Daniel Stanciu, a vorbit despre momentul restartului la echipă. 

Campioana a început sezonul în Liga Campionilor, dar Malmo a retrogradat-o în Europa League, iar Dudelange a eliminat-o din competițiile europene. Toni Conceicao a fost amenințat constant cu demiterea, dar a reușit să redreseze echipa și s-o ducă acum la șase puncte în fața vicecampioanei României. 

Daniel Stanciu a vorbit despre momentul decisiv, dar și despre viitor: „După cum a început sezonul, părea că se va respecta tradiția, dar după o perioadă foarte dificilă, care a fost „încununată” cu eliminarea din Europa cred că s-a strâns tot grupul, problemele s-au terminat, iar lucrurile s-au așezat. Lumea a conștientizat că trebuie să ne redresăm, iar acum echipa merge foarte bine. Mai avem mult de lucru pentru îndeplinirea obiectivelor. Sunt sume foarte mari care se plătesc și trebuie să construim și să ajungem într-o grupă europeană, pentru că de acolo vin laurii cei mai mari și banii”, a declarat oficialul campioanei la ProSport LIVE.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]