Hagi, nervos după partida cu CFR: „Cu mine nu folosiți cuvântul ăsta”

Hagi, moment nervos după partida cu CFR: "Cu mine nu folosiți cuvântul ăsta"
Hagi, nervos după partida cu CFR: "Cu mine nu folosiți cuvântul ăsta"

Gică Hagi a fost nevoit, luni seara, să „digere” înfrângerea pe care Viitorul a înregistrat-o în fața campioanei CFR, scor 1-0, chiar la Ovidiu. La finalul partidei, antrenorul Viitorului a fost ușor iritat de întrebarea unui reporter și a explicat că cele 90 de minute ale jocului. 

„Vă încearcă un sentiment de frustrare, să joci bine și să pierzi?”, a fost întrebarea reporterului, care l-a făcut pe antrenorul Viitorului să ia atitudine.

„Cu mine nu folosiți cuvântul ăsta. Oricine să-l folosească în România, dar nu pentru mine. E un cuvânt dur pentru mine. Acesta e un cuvânt pentru oameni care suferă, nu mai văd lumina, dar noi suntem fericiți”, a declarat Hagi, la TelekomSport. 

Hagi a fost mulțumit de joc, dar nu și de rezultat: „Dezamăgirea e că am jucat un fotbal foarte bun și nu am câștigat. Am meritat. Am făcut-o mai bine ca ei, ei s-au apărat. Nu poți să faci cu CFR Cluj, o echipă puternică, matură, care se apără în 16 metri. Dar noi am făcut-o, puteam fi mai inspirați în pasă decisivă, în șut la poartă. Sunt fericit, cred că am făcut un meci bun. S-a văzut un lucru, că echipa e tânără și încă nu are maturitatea și momentul deciziei, când trebuie să riști”

Patronul Viitorului a vorbit și despre Țucudean, fostul său elev care nu s-a bucurat la reușita care a adus cele trei puncte campioanei: „Să fie fericit. Mă bucur pentru el, ca pentru oricare fotbalist care joacă bine fotbal. Mă bucur pentru el că are succes”, a adăugat Hagi pentru sursa citată. 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]