Ruptura totală Poli Iași – Horia Sabo, anunțată de la primărie. „Investitorul nostru nu a fost un investitor, ci un consumator de resurse. Să împrumute clubul putea să o facă și Costel de la sculărie”. Detalii incredibile din raportul de audit și dreptul retras omului de afaceri

Ruptura totală Poli Iași - Horia Sabo, anunțată de la primărie.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă mai exista o urmă de îndoială privind ruptura dintre Poli Iași și asociatul Horia Sabo, aceasta a fost eliminată definitiv astăzi, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Primăria Iași.

Edilul șef Mihai Chirica, președintele executiv al Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie, și președintele Comitetului Director, Leonid Antohi, au punctat principalele date din raportul auditului finalizat în urmă cu câteva zile de către o firmă spcializată, iar concluzia a fost cea anticipată deja de mai mult timp: Horia Sabo și stafful său nu mai au niciun viitor la club.

Practic, așa cum a declarat în final președintele Ambrosie, Sabo mai este legat de club doar prin actul de asociere, dar i-a fost retras dreptul la semnătură.

„Investitorul nostru nu a fost un investitor, ci un consumator de resurse ale clubului. Tot ce spune el că a făcut în folosul clubului, a consumat pe altă parte în defavoarea clubului. Mai mult decât a adus. Deci nu se poate vorbi despre un investitor”, a declarat primarul Mihai Chirica, acesta promițând sprijin în continuare clubului: „Vom continua să sprijinim clubul prin toate resursele legale, astfel încât acest brand să continue și să facă performanță. Sprijiniți-vă pe mine ca primar, voi rămâne apropiat de club prin toate resursele legale pe care le pot pune la dispoziție și nu voi permite nimănui să jignească orașul și pe cetățenii municipiului Iași”.

„Asta arată calitatea celui cu care s-a asociat clubul. S-a stat pe banii clubului. Bani care s-au strâns din drepturile TV, pentru care au muncit jucătorii și antrenorii în campionatul trecut. Au stat până s-au topit banii din drepturi. Să împrumute clubul putea să o facă și Costel de la sculărie. Principalul investitor suntem noi, noi punem baza la dispoziție. Nu putem sta să fim țeapa momentului și ciuca bătăilor altora doar pentru faptul că suntem mai creduli decât prevede norma. Drepturile de semnătură i-au fost retrase în totalitate lui Sabo. Nu se dorește un sfârșit amiabil, va fi un sfârșit neamiabil. Echipa este a Iașiului”, a continuat primarul Chirica.

„Nu mai este cale de întoarcere privind ruperea asocierii”

La rândul său, președintele executiv Adrian Ambrosie a declarat că ruptura dintre club și Horia Sabo este iminentă.

„Nu mai este cale de întoarcere. Am încercat pe cale amiabilă, i-am propus domnului Sabo să rezilieze contractul de asociere. Dânsul a refuzat, ba mai mult a cerut și o sumă aberantă, daune morale. În situația asta, vom ajunge, cel mai probabil, în instanță. Nu mai este cale de întoarcere privind ruperea asocierii, pentru că dânsul ne-a creat un prejudiciu grav clubului, jucătorilor, orașului”, a precizat Ambrosie, care a continuat să dea câteva date din raportul de audit: „În perioada 1 iunie – 28 noiembrie 2018, veniturile în club au fost de 7.179.585 lei, din această sumă Primăria venind cu 562.500 de lei, pe care a alocat-o Centrului de Copii și Juniori. Suma totală înseamnă bani din drepturi, bilete, sponsorizări, contracte… Aportul adus de domnul Sabo este de doar 40.000 de lei, bani aduși ca împrumut. Atât. Dar echipa sa a consumat peste 980.000 de lei. Să vă mai spun ceva. Horia Sabo i-a dat tatălui său o primă de 8.000 de lei, în iulie, iar în septembrie o altă primă de 5.000 de lei. Pentru performanța departamentului. Dar Poli Iași nu este tata și fiul. Domnul Aurelian Simion a decontat 240 litri de motorină pentru un drum Iași – București. Păi a mers cu tancul sau cu avionul? Repet, această asociere nu mai poate continua. Consiliul Director se va întruni și va decide pe ce cale vom merge. Legal, ei sunt legați de club doar prin acest contract de asociere. Vom decide cum vom proveda pentru a rupe acestă asociere”.

Oficialii lui Poli Iași au declarat și că au reîncadrat-o în funcția de director economic pe Florența Strujan, cea care demisionase în urmă cu o lună.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…