Campionatul Mondial al Cluburilor a debutat cu un meci nebun! Erau conduși cu 3-0 la pauză, dar au câștigat dramatic. Cum arată tabloul

Campionatul Mondial al Cluburilor a debutat cu un meci nebun! Erau conduși cu 3-0 la pauză, dar au câștigat dramatic. Cum arată tabloul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campionatul Mondial al Cluburilor a debutat miercuri cu un meci superb: Al-Ain a învins Team Wellington la loviturile de departajare,după 3-3 în timpul regulamentar. Formația din Noua Zeelandă, una semiprofesionistă, a condus cu 3-0, dar a fost învinsă în final, iar Al-Ain va înfrunta Espérance Sportive de Tunis în sferturile de finală.

Team Wellington a început senzațional partida cu Al-Ain. În minutul 44, scorul era 3-0 în favoarea grupării care a triumfat în Liga Campionilor din Oceania. Barcia a deschis scorul cu un gol incredibil. Mijlocașul central a trimis „o torpilă” în vinclu de la peste 25 de metri. Clapham a majorat avantajul echipei sale în minutul 15, iar Ilich a marcat pentru 3-0, în minutul 44. Al-Ain a reușit să reducă din diferență pe finalul primei părți, grație lui Shiatoni. Tongo Doumbia a marcat pentru 3-2 în debutul părții secunde, iar gazdele au alergat după golul egalizator până spre final. În minutul 85, Marcus Berg a punctat pentru un incredibil 3-3, spre disperarea celor de la Team Wellington. Suedezul intrase pe teren cu șapte minute înainte de a marca. Așadar, după 90 de minute, scorul a fost egal, 3-3, și s-a trecut la prelungiri.

După alte 30 de minute în care Al-Ain a dominat autoritar, scorul a rămas neschimbat, astfel că s-a mers la loviturile de departajare. Kilkoly și Gulley au ratat de la Team Wellington, iar Al-Ain a marcat la patru dintre execuții. Marcus Berg a ratat pentru arabi.

S-a încheiat totul cu calificarea celor de la Al-Ain, cu 4-3 după loviturile de departajare, iar în sferturi vor înfrunta câștigătoarea Ligii Campionilor Africii, ES Tunis. În celălalt sfert de finală se vor înfrunta Kashima Antlers și Guadalajara. Ambele jocuri vor avea loc pe 15 decembrie. În semifinale sunt deja calificate Real Madrid și River Plate. Finala mare și finala mică vor avea loc pe 22 decembrie. Turneul se desfășoară în Emiratele Arabe Unite.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri